Misterele şi enigmele din jurul lui Tudor Vladimirescu. Motivul pentru care a fost ucis
0Cu maximă exactitate, nu se cunoaşte nici data, nici locul naşterii. Cel mai probabil a văzut lumina zilei în satul Vladimiri din Gorj, în jurul anului 1780, deşi s-a avansat şi ipoteza naşterii sale undeva pe Valea Desului.
De mic a rămas orfan de tată, Constantin, supranumit Ursu, rămânând în grija mamei, pe numele ei Ana Bondoc din Vladimiri. Familia sa era una de moşneni, deci de mici proprietari de pământ. De crescut, a crescut în casele boierului Glogoveanu din Craiova, împreună cu fiul acestuia.
Fire întreprinzătoare, Tudor reuşeşte până la vârsta de 30-35 de ani să strângă o însemnată avere, în special ca urmare a negoţului cu vite şi porci, dar şi cu cereale. Interesant că nu altfel şi-a dobândit averea şi întemeietorul uneia dintre cele două dinastii fondatoare ale Serbiei (Karagheorghevici şi Obrenovici), Petru Karagheorghevici, iniţiatorul luptei antiotomane dintre anii 1804-1812.
Vladimirescu deţinea câteva moşii la Cerneţi, Cloşani, Purcari, Topolniţa, Baia de Aramă etc. Ridică biserica din Prejna şi începe construirea altui lăcaş la Cloşani. Avea o cârciumă şi câteva mori de apă. Oamenii lui sau el însuşi mergeau la Pesta, Viena sau la sud de Dunăre. Tudor ştia greaca, rusa şi germana. Ca înfăţişare era, după mărturia unui contemporan, „om de statură mai înalt decât de mijloc, talia bine proporţionată, faţa blondă, mustaţa galbenă, părul castaniu, obrazul mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici slab, cu o mică bărbie, om nu urât; sta drept, ţanţoş, vorba brevă (scurtă), răstită şi... destul de elocventă, aier de comandant... Netăgăduit este că era om de inimă. Cine ştie ce ar fi fost într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat, un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit”.
În timpul războiului ruso-turc (1806-1812), participă ca voluntar în armata ţaristă alături de pandurii săi din zona Olteniei, remarcându-se prin curaj şi pricepere. Va obţine gradul de locotenent, precum şi ordinul „Vladimir”, clasa a III-a. De aici, relaţiile bune pe care le va menţine cu autorităţile ruseşti, mai ales că, potrivit unui document din 1815, el era chiar „sudit” rus, adică locuitor al Ţării Româneşti, dar aflat sub protecţia unei puteri străine, în această calitate beneficiind de anumite facilităţi fiscale şi jurisdicţionale. Între 1814-1815, îl regăsim pe Tudor la Viena, chiar în timpul desfăşurării celebrului Congres menit să reconfigureze harta Europei, după înfrângerea lui Napoleon. Venise pentru a-i rezolva nişte afaceri protectorului său, N. Glogoveanu. Din păcate, tot din această perioadă datează şi răcirea relaţiilor cu acesta, vinovat în ochii lui Tudor de comiterea unei nedreptăţi în legătură cu arenda moşiei Cătunu. Indignat, Vladimirescu îi scrie: „Ce cauţi dumneata să iei de unde n-ai pus nimic... Eu niciun rău n-am făcut dumitale şi dumneata până într-atât cauţi să mă prăpădeşti”.
Continuarea pe historia.ro