Mireille Rădoi rămâne la conducerea Bibliotecii Centrale Universitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mireille Rădoi a câştigat definitiv procesul privind numirea sa în funcţia de director al Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" (BCU). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ICCJ) a admis recursul depus de aceasta împotriva sentinţei care anula actul administrativ de numire a sa.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a admis, miercuri, recursul înaintat de Mireille Rădoi împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti din 19 iunie 2013, potrivit căreia se anula actul administrativ al Ministerului Educaţiei prin care aceasta era numită director general al Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Capitală.

În acest context, Mireille Rădoi a declarat, vineri, pentru Mediafax că nu dispune, momentan, de informaţii privind punerea în aplicare a sentinţei date de ICCJ. Ea a mai precizat că, în data de            7 noiembrie 2013, a primit un ordin de demitere din funcţia de director general al BCU, de la Ministerul Educaţiei, afirmând că structura de conducere a fost asigurată de atunci de Voichiţa Dragomir, director adjunct al instituţiei.

Ministerul Educaţiei a organizat, pe 15 noiembrie 2010, concursul pentru ocuparea funcţiei de director general al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, conform metodologiei aprobate prin Ordinul MECTS 5385/2010. În urma concursului, postul de director al BCU a fost câştigat de Mireille Rădoi. Fostul director al BCU, Mircea Regneală, susţinea că metodologia de organizare a concursului a fost realizată pentru a o favoriza pe Mireille Rădoi. El preciza că a aflat că a fost demis din funcţie la trei zile după ce postul îi fusese scos la concurs.

Asociaţiile profesionale ale bibliotecarilor i-au cerut ministrului Educaţiei de atunci, Daniel Funeriu, să anuleze concursul, susţinând că directorul BCU trebuie să fie o persoană reprezentativă prin profesionalismul în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţei informării. Acestea au reclamat, printre altele, neglijenţa şi ambiguitatea în formularea cerinţelor pentru candidaţii la postul de director BCU şi faptul că, până în ziua concursului, comisia de examinare a fost secretă, deşi, conform metodologiei, aceasta trebuie stabilită prin ordin de ministru, în termen de 10 zile de la anunţarea concursului.

Contestaţie împotriva numirii lui Mireille Rădoi

În data de 25 aprilie 2012, Ionel Enache, al treilea pe lista câştigătorilor concursului organizat de Ministerul Educaţiei, a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia prin care Mireille Rădoi era desemnată câştigătoare a concursului pentru funcţia de director general al Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Bucureşti, cerând anularea actului administrativ emis de Ministerul Educaţiei.

În data de 19 iunie 2013, Curtea de Apel admitea cererea lui Ionel Enache, fiind anulat ordinul nr. 5715/23.11.2010 emis de Ministerul Educaţiei. De asemenea, CAB a obligat Ministerul Educaţiei să organizeze un nou concurs pentru ocuparea funcţiei de director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I" din Bucureşti. Mireille Rădoi a făcut recurs împotriva acestei sentinţe.

În data de 26 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a admis recursul făcut de Mireille Carmen Rădoi împotriva sentinţei civile din 19 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal.

De asemenea, potrivit site-ului Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, ICCJ a modificat "în tot sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul Enache Ionel ca nefondată. Respinge recursul formulat de Mireille Carmen Rădoi, împotriva încheierii din 5 decembrie 2012 a aceleiaşi instanţe, ca nefondat".

Mireille Rădoi a fost şefa promoţiei 1996 a Academiei Naţionale de Informaţii din cadrul SRI. În 2004, aceasta a fost director general al Grupului Editorial Tritonic.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie