Mircea Mihăieş, autorul „Cărţii anului 2016“, acordat de „România literară“

Revista "România Literară a desemnat „Cartea anului 2016” cel mai recent volum al lui Mircea Mihăieş, "Ulysses, 732. Romanul romanului", apărut la Editura Polirom. Din juriu au făcut parte Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Gabriel Cristea Enache, Gabriel Dimisianu, Angelo Mitchievici, Sorin Lavric şi Simona Vasilache.

După ce Mircea Mihăieş a fost desemnat scriitorul anului, pentru romanul „Ulysses, 732” ieri, pentru acelaşi volum, i-a fost decernat premiul „Cartea anului”.

Premiul „Cartea anului” – cordat de revista România Literară, cu sprijinul Ministerului Culturii – ajunge la Timişoara pentru a doua oară, în ultimii ani. În 2013, acesta i-a fost decernat Adrianei Babeţi, pentru volumul Amazoanele. O poveste, apărut tot la Polirom.
În 2015, „Cartea Anului” i-a revenit lui Horia-Roman Patapievici, pentru volumul Partea nevăzută decide totul, apărut la Editura Humanitas.
La începutul lunii noiembrie, un juriu desemnat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, compus din nouă critici literari, a decis că Mircea Mihăieş este scriitorul anului 2016. Nominalizarea fusese făcută de Uniunea Scriitorilor din România, la câteva zile după ce Mircea Mihăieş a lansat, la Timişoara, Ulysses, 732. Romanul romanului, un impresionant volum de critică şi exegeză literară, în care analizează, capodopera lui James Joyce, Ulysses. Pentru acest volum, Mircea Mihăieş a fost desemnat şi „Scriitorul lunii octombrie”.

Premiul „Cartea Anului 2016”, acordat de revista Romania literara
Premiul „Scriitorul anului 2016”, Uniunea Scriitorilor din Romania, editia I

Conceput sub forma unui triptic, volumul e prima incercare in Romania de a face atit o istorie exhaustiva a celei mai celebre carti de proza scrisa in limba engleza in secolul XX, cit si de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile si mizele existentiale ale acesteia. Istoria romanului urmareste etapele cristalizarii ideii si ale executiei proiectului, precum si complicata poveste ce a urmat dupa tiparirea semilegala a romanului in Franta, avatarurile in justitia americana si consecintele pentru destinul cartii. Ea arata cum Ulysses a devenit un punct de rascruce in evolutia literaturii secolului XX si a celui actual, indiferent ca a fost vorba de formulele experimentaliste radicale ori de modalitati de exprimare a culturii populare.

„Figura lui James Joyce se leaga in mintea mea de citeva reprezentari grafice ori literare. De la portretul lui Stefan Zweig, la desenul-spirala al lui Brancusi (si replica seaca a tatalui scriitorului: «Jim s-a schimbat mai mult decit mi-am inchipuit»), de la rindurile infiorate ale Sylviei Beach, la fotografia din 1916, facuta in atelierul lui Alex Ehrenzweig din Zurich, la masca mortuara confiscata, intr-o decizie macabra, de Carola Giedion-Welcker. Mai apropiate in timp, de propunerile grafice ale Oanei Babeti si de minunata interpretare vizuala a lui Devis Grebu, aflata pe coperta acestei carti. Iar din vara lui 2016, la Trieste, pe Canal Grande, de statuia baletind greoi intre miscare si repaus a unui barbat obosit, uzat, ezitant si derutat.

Iată-ma, aşadar, în aceasta dupa-amiaza a lui 14 august 2016, umar la umar cu sculptura lui Joyce de pe Ponte Rosso. Indicatiile celor trei fotografi sarcastici, jucind scena covorului rosu de la Cannes, mitraliaza nemilos: «Esti prea departe!», «Esti in afara!», «Esti mult in spate!». Cuvintele nu sint descrieri spatiale, ci judecati de valoare. Fiecare propozitie e o condamnare, o nota de plata pentru indrazneala de a ma fi apropiat de inima – fie ea si de bronz – a mitului. Infrunt stoic ironiile. La urma urmelor, Joyce n-ar fi avut nimic impotriva sa-l insotesc pina de partea cealalta a podului. Ba poate chiar m-ar fi privit cu acea atentie politicoasa, incordata si deopotriva abstrasa, acordata de el oricarui trecator. Chiar si unuia sortit sa ramina mereu prea departe si prea in urma", spune Mircea Mihăieş.

„A sosit timpul sa reconectam romanul Ulysses la viata de zi cu zi a oamenilor reali. Cei mai snobi dintre modernisti au recurs la tehnici dificile pentru a impiedica noile valuri literare sa le confiste ideile. Joyce a presimtit ca adevarata urgenta e sa-si apere cartea si noile valuri literare de specialistii analfabeti si de elitele tehnocrate. In timp ce alti modernisti se temeau de capetele de hidra ale multimii, Joyce a folosit monologul interior pentru a demonstra cit de plina de iubire, complexa si pozitiva este mintea oamenilor obisnuiti. Ulysses le confera acestora tratamentul sarbatoresc ce fusese rezervat cindva doar aristocratilor.” (Declan Kiberd)