Mircea Mihăieş a scris „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei“

"O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei", de Mircea Mihăieş, a fost publicat de Editura Polirom şi lansat la Târgul de Carte Gaudeamus. Vă prezentăm un fragment în avanpremieră.

„Un evantai multicolor: cu acest obiect în minte, m-am aventurat în scrierea cărţii de faţă, animat de gândul secret de a construi un Anti-Ulysses. Fascinat de fiinţa de hârtie care, simultan, se ascundea şi atrăgea atenţia asupra sieşi, am început să explorez un continent al feminităţii explozive şi tainice, misterioase şi accesibile, travestite şi autodemascate. E povestea unui personaj care ilustrează acut şi subminează radical ideea de pasiune amoroasă în cultura occidentală a ultimelor secole. Molly Bloom e şi „nevasta veselă” din Windsorul shakespearian, e şi Moll Flanders, şi Fanny Hill, şi sora mai mică şi mai puţin nevrotică, dar mai îndrăzneaţă a Annei Karenina şi a Emmei Bovary, şi Justine a lui Sade, şi Venus în blănuri, şi eroina unei Histoire d’O ce n-a mai fost scrisă, şi o Simone de Beauvoir avant la lettre. E întruparea senzualităţii şi a neruşinării, a visării exaltate şi a tînjirii deznădăjduite. Am descoperit astfel drama lucidităţii, a compasiunii (şi autocompasiunii) unei femei ce pare sclava instinctelor fizice, dar care se relevă a fi stăpîna absolută a intuiţiilor şi viziunilor luminoase despre iubire. Deschise, părţile dispuse radial ale evantaiului sunt un elogiu adus femeii şi feminităţii, supleţei inteligenţei şi mlădierii pasiunilor ce-şi cer dreptul la exprimare artistică. Molly Bloom se află la răscrucea mentalităţilor, percepţiilor şi sensibilităţilor premoderne şi moderne. Atunci cînd nu le-a înfrînt, a ştiut să-şi facă din ele un aliat. Le-a cucerit ori şi le-a asumat, în toate ipostazele ei: Molly imperiala. Molly impudica. Molly carusel. Molly naturalis. Molly triplex. Molly din Troia. Molly de piatră. Molly postmeridian. Molly nocturna. Molly sola. Molly asamblaj. Molly mille-feuilles. Molly grande-bouffe”, spune autorul Mircea Mihăieş.

"De ce e citit Joyce de către feminişti? 

Prezentăm un fragment din romanul publicat de Editura Polirom:

"De ce e citit Joyce de către feminişti? Această întrebare conţine şi o presupunere: „Să fi anticipat Joyce o astfel de lectură?” Finalmente, ca un fel de trăsătură de uniune, cade şi a treia abordare: „Care este efortul instituţional al unei astfel de lecturi?” Răspunsurile sunt, în principiu, simple, deşi comentatorii au tendinţa să le complice şi, finalmente, să le îngroape în jargonul obscur al celor înstăpâniţi peste câte un domeniu al umanisticii. Ei nu vor să comunice şi să lumineze concepte, ci să fie veneraţi pentru că manipulează abscons şi jubilează sardonic. Feminiştii s-au apropiat de Joyce dintr-un motiv evident: pentru că felul în care a conceput-o pe Molly Bloom s-a dovedit irezistibil pentru aceştia.

Ca în orice conflict ideologic, şi înfruntarea dintre sexe este  cel mai  bine surprinsă în tensiunea impunerii limbajului propriu. Într-o încercare de definire a „lingvisticii sexuale”, Sandra Gilbert şi Susan Gubar atrag atenţia asupra faptului că după Primul Război Mondial limbajul a fost înţeles şi redefinit în termeni nemaiîntâlniţi până atunci: „o campanie importantă în bătălia dintre sexe îl reprezintă conflictul vizând limbajul şi, mai precis, cea referitoare la pretenţiile factorilor masculini şi feminini de a câştiga supreaţia lingvistică” (Gilbert and Gubar, 1989). Pentru cele două cercetătoare, ca şi pentru Julia Kristeva ori alte campioane ale feminismului, rolul biologicului e determinant în stabilirea a ceea ce ele numesc „contractul simbolic”, ca termen de opoziţie la „contractul social”. În această situaţie, limbajul e un derivat al identităţii simbolice, pe când contractul social se naşte din „legea patriarhală”.

Se poate replica, dacă acceptăm o astfel de disociere, că femeia e o „fiinţă nouă”, care şi-a construit propriul limbaj, pe când bărbatul e „fiinţa veche”, moştenitorul direct al „cuvintelor tribului”. În ce măsură o astfel de abordare îi încântă pe adepţii teoriilor feministe, e greu de spus. Dar ea e consecinţa logică a afirmaţiilor pe care le-am rezumat mai sus. Într-o manieră mai puţin radicală, dar dinamic argumentată, Virginia Woolf încuraja femeile, încă din anii 1920, să-şi inventeze propriul limbaj — „woman’s sentence” / „propoziţia femeii” —, opus celui îngreunat de conotaţii istorice, al bărbatului.  

Este Molly Bloom implicată într-un astfel de proces? Evident. Ne-o arată felul vijelios în care se desparte de limbajul obişnuit, masculin, patriarhal, al „tribului”. Despărţirea se produce prin imprimarea violentă a unei componente vizuale a textului. Eliminarea semnelor diacritice şi forţarea normelor gramaticale sunt marca certă a „propoziţiei femeii”, a felului ei de a-şi comunica gândurile şi de a-şi afirma personalitatea. Molly Bloom rămâne însă un personaj joycean, iar în această calitate nu se fereşte de vocabulele tari, obscene, pornografice ori scatologice. Or, asta înseamnă că diferenţa faţă de „limbajul bărbatului” trebuie căutată în altă parte decât în specificitatea lexicală. Ea se găseşte în sfidarea regulilor tradiţiei, a ordinii gramaticale stabilite de către aceştia" (Copyright Editura Polirom).

Mircea Mihăieş (n. 1 ianuarie 1954) este profesor de literatură engleză şi americană la Universitatea de Vest din Timişoara. Între 2005 şi 2012 a fost vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. Redactor-şef al revistei Orizont. Volume publicate: De veghe în oglindă (1989); Cartea eşecurilor. Eseu despre rescriere (1990); Femeia în roşu (1990, în colaborare cu Adriana Babeţi şi Mircea Nedelciu); Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea (1995); Victorian Fiction (1998); Masca de fiere (2000); Atlanticul imaginar (2002); Scutul lui Perseu (2003); Viaţa, patimile şi cîntecele lui Leonard Cohen (2005); Metafizica detectivului Marlowe (2008, tradus în Statele Unite în 2014); Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W. (2009); Ultimul Judt (2011); Ce rămîne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha (2012); Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător (2014); Ulysses, 732. Romanul romanului (2016). A publicat şase volume în colaborare cu Vladimir Tismăneanu. Lucrează la o carte despre Finnegans Wake.