Mircea Dinescu: „Ion Iliescu i-a condamnat pe Eugen Ionesco şi Emil Cioran la un exil fără speranţă”
0Scriitorul Mircea Dinescu a povestit, într-o postare devenită virală pe Facebook, cum a avut de suferit când era elev pentru că a fost prins citind o carte şi care au fost motivele pentru care Emil Cioran şi Eugen Ionesco nu au mai revenit în România.
Iată ce a scris Mircea Dinescu în postarea devenită virală în doar câteva ore miercuri 27 octombrie, cu mii de aprecieri şi de distribuiri:
„Ce legătură poate exista între Rainer Maria Rilke şi ciorapii Adesgo?! Ei bine, în clasa a noua am fost prins în flagrant cu volumul de versuri mistice al lui Rilke, răsfoit pe sub bancă în timpul orei de Socialism Ştiinţific, drept care am fost scos la careu în recreaţie şi arătat cu degetul ca un element negativ, alături de o fătucă ce îndrăznise să vină la cursuri cu ciorapii de plastic Adesgo ai surorii sale mai mari.
Exmatriculat trei zile, am fost somat să mă prezint cu tata la cancelarie, tuns la zero. La acea întâlnire istorică, profesoara de Socialism i-a băgat lăcătuşului mecanic în cap ideea că cititul e la fel de periculos ca fumatul şi că odrasla unui ciocănar din Slobozia n-are cum să ajungă scriitor, că numai copiii de avocaţi, de medici şi de ingineri, crescuţi în sere speciale şi bătuţi de mici la fund să scrie versuri, au dreptul la cununiţe de aur.
Deşi viziunea mic burgheză a cucoanei în materie de artă încălca grav teoriile marxist leniniste pe care ni le preda la ore, conform cărora numai în mîlul lumpenproletariatului pot înflori nuferii conştiinţei creatoare, taică-miu şi-a luat angajamentul că o să-mi cenzureze pornirile liricoide şi că o să-mi rupă picioarele dacă o să mă mai prindă citind sau scriind.
Aşa am practicat eu pe ascuns viciul din care mă nutresc şi în ziua de astăzi, când ciuma roşie dansează tango cu ciuma albastră”.
„M-am simţit pentru prima şi ultima oară în viaţă mândru că sunt român când am stat la masă cu Emil Cioran şi Eugen Ionesco”
Mircea Dinescu a relatat în postarea sa şi întâlnirea pe care a avut-o la Paris cu Emil Cioran şi Eugen Ionesco: „În primăvara anului 1990, în pofida profesoarei de Socialism Ştiinţific, la editura Albert Michel din Paris, mi-a apărut o carte de versuri cu o prefaţă de Eugen Ionesco. În celebrul restaurant cu aură medievală Le Procope, de lângă Teatrul Odeon, m-am simţit pentru prima şi ultima oară în viaţă mîndru că sunt român, fiindcă stăteam la o masă cu cei doi zei ai emigraţiei, Emil Cioran şi Eugen Ionesco, şi puneam la cale o pogorîre cu hîrzobul din cer pe Aeroportul Otopeni. Eram atît de fericit că-i convinsesem să revadă Bucureştiul, după 50 de ani de exil, încît îi vedeam prin ceaţa paharului cu vin ca pe doi adolescenţi ce se tachinează reciproc, imaginîndu-şi alaiul babelor care îi vor aştepta la sosire, prezentîndu-se drept iubitele lor din tinereţe.
Eram gata să-i telegrafiez Preafericitului Teoctist să tragă de funia clopotului cel mare al Patriarhiei, să afle şi poporul că fiii risipitori de geniu pe cărările lumii se vor întoarce acasă.
Nu ne-a fost dat să trăim o asemenea minune, fiindcă exact a doua zi, păstorul minerilor, tătucul Iliescu, şi-a scos rinocerii la păscut în Piaţa Universităţii, omorînd capitalismul românesc încă din faşă şi condamnîndu-i pe Ionesco şi pe Cioran la un exil fără speranţă”.