Mircea Cărtărescu, despre Nobelul pentru Literatură: Ishiguro este o alegere care dă speranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Mircea Cărtărescu este de părere că Nobelul pentru Literatură de anul acesta a fost acordat unui scriitor real. Totuşi, decizia Comitetului Nobel a fost şi de această dată „stranie”, după cum spune el, dar este una care dă speranţă.

Scriitorul britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro este laureatul premiului Nobel pentru Literatură pe 2017 pentru romanele "de mare forţă emoţională în care a dezvăluit abisul din spatele simţului iluzoriu al conectării noastre cu lumea”, a anunţat joi Academia Suedeză.

Mircea Cărtărescu, aflat la Festivalul Internaţional deLiteratură şi Traducere de la Iaşi, a opinat joi seară cu privire la anunţ: „M-am dezobişnuit, în ultima vreme, să comentez deciziile Comitetului Nobel. Nici nu mai găsesc un punct de interes în aceste decizii. Ele sunt întotdeauna stranii. Ai un sentiment ca în Kafka. Fiecare decizie este ciudată pentru că nu poţi găsi un fundament al fiecăreia. Dacă ar da cu banul ca să aleagă un candidat în fiecare an, distribuţia câştigătorilor ar fi cam aceiaşi. Nu este un reproş, Comitetul îşi face datoria”.

În opinia sa, criteriile pentru acordarea Nobelului pentru Literatură nu au cum să existe într-o lume în care încă există scriitori „uriaşi”.

„Sunt atâţia mari scriitori în fiecare an. Trăim într-o epocă în care încă există scriitori uriaşi, din care nimeni pe lume nu ar putea să aleagă folosind nişte criterii. Eu, dacă aş fi în situaţia celor care aleg în fiecare an, poate că aş alege la întâmplare din 30 de autori sau din 50, pentru că nu există niciun fel de comparaţie pe care o poţi face între scriitori. Fiecare e reprezentantul propriei lumi. Aş fi pierdut, în locul Comitetului Nobel. Slavă Domnului că nu sunt în această poziţie!”.

Cărtărescu a adăugat, făcând o descriere a proaspătului laureat Nobel: „Ishiguro este un autor serios, care are un foarte bun nume între scriitori. După părerea mea, este o alegere foarte bună. O alegere care dă speranţă, pentru că el este un scriitor real. În măsura în care premiul Nobel pentru Literatură se acordă pentru literatură, deşi nu trebuie respinsă direcţia idealistă despre care vorbea Nobel însuşi, alegerea lui Ishiguro este pozitivă”.

Anul acesta, între scriitorii favoriţi la câştigarea premiului Nobel s-au numărat Ngugi wa Thiong’o din Kenya, japonezul Haruki Murakami, romanciera canadiană Margaret Atwood, poetul sud-corean Ko Un, israelianul Amos Oz, scriitorul şi traducătorul italian Claudio Magris şi romancierul spaniol Javier Marías.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi are loc până duminică, iar între invitaţii speciali se numără scriitorul Gao Xingjian, laureat Nobel în 2000, şi autorul britanic Jonathan Coe.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO