Mihaela Martin şi Frans Helmeron, în concert alături de Camerata Regală la Ateneul Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, susţine sâmbătă, 25 martie, de la ora 20.00, la Ateneul Român, un nou concert din cadrul Stagiunii Regale. Alături de Camerata Regală se vor afla doi dintre cei mai renumiţi muzicieni – violinista Mihaela Martin şi dirijorul Frans Helmerson.

Evenimentul va fi prezentat de Marius Constantinescu, iar în program vor fi lucrări din creaţia compozitorilor L. van Beethoven (Concertul pentru vioara si ochestra Op. 61), E. Grieg (Suita Holberg Op. 40) şi W. A. Mozart - Simfonia 29 Kv 201.

Biletele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos.

Violonistă de origine română Mihaela Martin a dobândit reputaţia de a fi unul dintre cei mai de seamă virtuzi din generaţia sa. La vârsta de cinci ani a început să studieze vioara cu tatăl ei, continuând mai tarziu cu profesorul Ştefan Gheorghiu, elev al lui George Enescu şi David Oistrach. Mihaela Martin a câştigat numeroase concursuri internaţionale, începând cu premiul doi la Concursul Ceaikovski din Moscova la 19 ani, urmând să obţină cele mai înalte distincţii la Montreal, Sion şi Bruxelles. Premiul I câştigat la Prima ediţie a Concursului Internaţional de vioară din Indianapolis a condus-o către o carieră internaţională susţinută. Abordând un repertoriu vast, Mihaela Martin este o solistă extrem de solicitată. Printre orchestrele cu care a concertat se numără BBC Symphony, Royal Philharmonic, Montreal Symphony, Mozarteum Salzburg, Gewandhaus Orchestra din Leipzig şi Hollywood Bowl, sub bagheta unor dirijori ca Nikolaus Harnoncourt, Kurt Masur , Charles Dutoit, sau Neeme Järvi. Cunoscută pentru calităţile sale intelectuale şi muzicale, este invitată constant la festivaluri de muzică de cameră din întreaga lume, unde colaboreză cu muzicieni ca Martha Argerich, Yuri Bashmet, Elisabeth Leonskaja, Nobuko Imai, Leon Fleisher sau Menahem Pressler.

Violoncelistul suedez Frans Helmerson a studiat în Göteborg, Roma şi Londra cu G.Vecchi, G. Selmi şi W. Pleeth şi a avut privilegiul de a beneficia de îndrumarea şi susţinerea maestrului M. Rostropovitch. A concertat alături de orchestre importante sub bagheta unor dirijori de seamă printre care se numără Seiji Ozawa, Colin Davies, Neeme Järvi, Evgeni Svetlanov, Esa-Pekka Salonen, Herbert Blomstedt, Sergiu Comissiona, Frübeck de Burgos, Kurt Sanderling şi Mstislav Rostropovich, făcând turnee prin Europa, SUA, America de Sud, Asia şi Australia. În 2002 a fondat Cvartetul de Coarde Michelangelo alături de M. Martin, S. Picard şi Nobuko Imai. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere