Michelangelo a pictat „Judecata de Apoi” şi pe pânză. Unde a fost păstrată lucrarea

0
Publicat:

Michelangelo a realizat o versiune mult mai mică, în ulei, pe pânză, a frescei sale epice din Capela Sixtină, „Judecata de Apoi”, a declarat marţi experta în artă renascentistă Amel Olivares, înainte de prezentarea concluziilor la care a ajuns după opt ani de cercetări efectuate asupra unei picturi păstrate la Geneva, informează ANSA.

Capela Sixtină. FOTO arhivă

„Este o mică <<Judecată de Apoi>>, cu Hristos Judecătorul şi celelalte figuri din celebra frescă pe care o putem admira în Capela Sixtină, realizată de Michelangelo Buonarroti în ulei pe pânză, singurul exemplu în care maestrul a folosit această tehnică”, a spus Amel Olivares, care a realizat această cercetare alături de un alt istoric de artă, monseniorul Jose Manuel del Rio Carrasco.

Experta în artă renascentistă crede că Michelangelo i-a dăruit pictura „Judecata de Apoi”, păstrată la Geneva şi ale cărei urme s-au pierdut timp de peste 100 de ani, artistului Alessandro Allori, care a folosit-o ca model pentru lucrarea sa din Bazilica Santissima Annunziata din Florenţa.

Hristos, pictat fără barbă

Amel Olivares spune că lucrarea, care are dimensiunile de 96,52 cm x 81,28 cm şi care se află într-o stare excelentă de conservare, prezintă câteva dintre aspectele frescei din Capela Sixtină, cum ar fi reprezentarea „îndrăzneaţă” pentru acea epocă a lui Hristos, care a fost pictat fără barbă.

Pictura şi-a schimbat proprietarul de multe ori de-a lungul secolelor şi a fost restaurată în 2015 de Antonio Casciani.

Amel Olivares a expus în faţa jurnaliştilor de la ANSA o avanpremieră a rezultatelor cercetărilor sale înainte de a le prezenta la Asociaţia Presei Străine din Roma.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!