Interviu Matei Vișniec, Lavinia Betea și Radu Vancu, despre literatura care ne definește prezentul: „Fiecare carte bună te ajută să privești mai înțelept lumea“

După un an în care piața de carte a fost pusă cu spatele la perete, cu o creștere a TVA cu mult peste puterea (și dorința) de cumpărare, Gaudeamus, cel mai mare târg de carte din România, găzduiește edituri, cu mic, cu mare, în spațiul Romexpo, în perioada 3-7 decembrie. În contextul în care oferta este bogată, dar buzunarul strâmtorat, „Weekend Adevărul“ vă vine în ajutor cu recomandări de titluri de la scriitori cu renume ai României (pe care cu siguranță îi veți putea întâlni la standurile de carte): Matei Vișniec, Lavinia Betea, Radu Vancu, Ioana Bâldea Constantinescu, Andreea Răsuceanu și Simona Antonescu – cărți-ghid, pentru a naviga într-o lume plină de incertitudini, în care pare că nu mai știm cine suntem, ca individ sau ca societate.

„Weekend Adevărul“: Ce cărți ați recomanda pentru a înțelege mai bine România secolului XX, atât socio-cultural, cât și politic? De ce?

Matei Vișniec: România secolului al XX-lea poate fi înţeleasă prin romane numai dacă respectivul cititor are răbdare să citească autori care au scris în patru epoci distincte: între 1900 şi 1945 (anul când Armata Roşie a impus comunismul), în perioada proletcultismului care s-a întins din 1948 până prin 1962, în perioada devenită mai respirabilă (dar supusă cenzurii) care acoperă anii 1964-1989 şi în anii de după căderea comunismului. Nu există, după părerea mea, o singură carte care să capteze frământările românilor şi dilemele lor în decursul acestui secol al dezastrelor. Dar frânturi din aceste frământări pot fi captate printr-o constelaţie de romane. Pentru prima perioadă aş sugera lectura unor romane precum „Răscoala“ (Ed. Corint) de Liviu Rebreanu şi „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ (Ed. Agora) de Camil Petrescu. Pentru perioada de după 1962 aş recomanda romane precum „Cel mai iubit dintre pământeni“ (Ed. Cartex) de Marin Preda şi „O dimineaţă pierdută“ (Ed. Polirom) de Gabriela Adameşteanu. După anul 1989 s-au scris cărţi foarte interesante despre perioada comunistă şi despre cea a tranziţiei post-comuniste. În acest sens aş recomanda un roman precum cel intitulat „Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat“ (Ed. Polirom) de Alina Nelega, şi „Sunt o babă comunistă“ (Ed. Polirom) de Dan Lungu.

Lavinia Betea: „Moromeții“ (Ed. Cartex) lui Marin Preda. Este cea mai percutantă viziune asupra „României profunde“ din urmă cu circa un secol, cu speranțele și deziluziile ei, un jalon în reflecția asupra schimbărilor de până în zilele noastre.

Radu Vancu: „Jurnalul“ (Ed. Humanitas) lui Mihail Sebastian pentru interbelic, jurnalele lui Ion D. Sîrbu (Ed. Polirom) pentru postbelic. Fiindcă e acolo, contrasă în mai puțin de două mii de pagini, toată substanța istorică și culturală și etică a României din secolul trecut. Doi scriitori de primă mână descriu, în priză directă, modul în care răutatea istoriei a venit peste noi. Și cum a găsit aici capete de pod. Și cum a găsit oameni care au rezistat extraordinar.

Ioana Bâldea Constantinescu: Ar fi foarte bine dacă ne-ar ajunge o singură carte pentru a înțelege cât de scindată, de compulsivă, de curajoasă, de traversată de pâlpâiri de conștiință și de umanitate, de intrinsec capabilă de frumusețe și de oroare e România de azi, văzută prin filtrul acestui secol XX care-și lasă continuu câte o piele de șarpe să cadă peste privirile contemporanilor. Recitesc acum „Intelectualii și fascismul în România interbelică. Asociația Criterion“ (Ed. Litera), volum al Cristinei Bejan care analizează anii ’30 și teribilele seducții ideologice și politice care desacralizează și martirizează deopotrivă nume consistente ale acelei perioade – Eliade, Noica, Sebastian, Comarnescu, Cioran, Ionesco. Mi se pare o lectură necesară. La fel de adevărat este că, atunci când mă copleșește deriva lumii în care trăim, „Craii de Curtea-Veche“ (Ed. Litera), romanul lui Mateiu Caragiale, și „Case din București. Valoare prin restaurare“ (Ed. ACS), volum coordonat de Șerban Sturdza și Oana Marinache, mă ajută să deslușesc o gramatică a României secolului trecut care are valoare și astăzi.

Andreea Răsuceanu: Aș recomanda „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)“ de Bogdan Murgescu (Ed. Polirom), una dintre cele mai riguroase sinteze ale istoriei moderne și contemporane a României. Cartea explică cu luciditate evoluția economică și socială a României și motivele decalajelor istorice față de alte țări europene.

Simona Antonescu: Secolul XX a fost plin de provocări și evenimente, cu toate că la un moment dat, din interiorul comunismului românesc care părea veșnic și de nezdruncinat, este posibil să ni se fi părut că răsturnările de situație se terminaseră odată cu războiul. Pentru înțelegerea anilor interbelici recomand cărțile din Ciclul Hallipilor, ale Hortensiei Papadat-Bengescu. Cred că nicăieri nu avem o frescă literară mai clară a societății românești din acea perioadă, de la craii de mahala și până la floarea aristocrației. Pentru anii regimului comunist aș recomanda „Drumul egal al fiecărei zile“ (Ed. Polirom), de Gabriela Adameșteanu, un roman plin de detalii ale vieții cotidiene din perioada anilor ’50-’60, atât de bine prinse încât citirea cărții ne apropie mult, ca experiență, de trăirea în sine a evenimentelor. Iar pentru chinuitorii ani de după Revoluție, romanele lui Radu Aldulescu sunt imbatabile: „Cronicile genocidului“ (Ed. Polirom), „Istoria Regelui Gogoșar“ (Ed. Polirom).

Există o lucrare – ficțiune sau non-ficțiune – care v-a schimbat felul de a privi lumea și pe care o considerați indispensabilă într-o bibliotecă actuală? De ce?

Matei Vișniec: Pentru mine un moment important a fost lectura romanului „Procesul“ (Ed. Polirom) de Kafka. Deci aş putea spune că în perioada formării mele descoperirea prozei lui Kafka a fost un moment de cotitură, acest autor mi-a furnizat instrumente pentru a înţelege labirintul din care încearcă să iasă umanitatea şi nu reuşeşte.

Lavinia Betea: Fiecare carte bună te ajută să privești mai înțelept lumea. M-a marcat în adolescență „Casa Buddenbrook“ (Ed. RAO) a lui Thomas Mann. Am înțeles din ea că intențiile pot fi foarte bune, că poți să te străduiești în multe feluri pentru împlinirea lor, dar că oricând e posibil ca un personaj sau o întâmplare să-ți anihileze efortul. Într-un alt moment a fost „Relatare despre Regele David“ (Ed. Humanitas) de Stefan Heym cu mesajul ei implicit că aparențele oamenilor importanți sau narațiunile istorice pot fi înșelătoare. Nu le pot enumera pe toate. Cele mai recente lecturi, la acest capitol, ar fi „Jurnalul de la Nürnberg. În mintea conducătorilor Germaniei naziste“ (Ed. Polirom), însemnările lui G.M. Gilbert, psihologul închisorii de la Nürnberg, și romanul „Binevoitoarele“ (Ed. Litera) de Jonathan Littell. Ambele zguduitoare în revelația metamorfozării omului în fiară în condiții-limită de război.

Radu Vancu: Toate cărțile adevărate ne schimbă și sunt indispensabile. Pentru mine, prima lectură cu adevărat catalitică a fost „Nostalgia“ (Ed. Humanitas) lui Mircea Cărtărescu. Nu-mi pot imagina biblioteca mea fără ea. Nu-mi pot imagina lumea fără ea.

Ioana Bâldea Constantinescu: „Odiseea“ (Ed. Humanitas) mi-a schimbat lumea. Totul în ea e călătorie, luptă cu monștri, cu ștergerea memoriei, luptă cu zeii, nostos – întoarcere acasă – și luptă, din nou luptă continuă – a minții cu marea, cu sine, cu trecutul, cu tentația, cu frica. Și peste toate sunt o iubire difuză și foarte omenească, greu de schematizat sau de clișeizat, și o celebrare a literaturii, a ficțiunii ca resort vital. E o carte care m-a trecut și mă trece prin toate vârstele. Cu sau fără monștri.

Andreea Răsuceanu: Aș numi aici oricare dintre romanele semnate de W.G. Sebald, Olga Tokarczuk și László Krasznahorkai, trei dintre cei mai importanți scriitori contemporani, care au redefinit formula romanului, din punct de vedere filozofic, estetic, narativ. Într-un fel sau altul, toate sunt mari romane care vorbesc despre memorie, istorie, mit, oferind o lentilă alternativă prin care putem privi lumea. Ca să amintesc doar trei: W.G. Sebald, „Inelele lui Saturn“ (Ed. Art); Olga Tokarczuk, „Empuzion“ (Ed. Polirom); László Krasznahorkai, „Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim“, (Ed. Pandora M).

Simona Antonescu: Dintr-o listă întreagă de cărți care mi-au schimbat felul de a privi lumea voi aminti numai două, un roman și o carte non-ficțiune. Este vorba despre „Vocile lui Pamano“ (Ed. Pandora M), de Jaume Cabré, și „Ierusalim, biografia unui oraș“ (Ed. Trei), de Simon Sebag Montefiore. Pe cea dintâi o recomand pentru claritatea cu care este redat un mesaj foarte puternic: istoria ar putea face ce dorește din noi, dacă nu ne trăim viețile conștient. Adevărul istoric poate fi fragil uneori, și nu orice greșeală poate fi reparată și iertată. Pe cea de-a doua o recomand pentru viziunea cuprinzătoare a istoriei din perspectiva unui oraș care a asistat la nașterea a trei religii. Cuceririle lui succesive, felul în care atâția regi și împărați și l-au dorit, legendele și poveștile care au rămas de pe urma a mii de ani de frământări încrâncenate sunt istorisite de inegalabilul Simon Sebag Montefiore cu atâta măiestrie, încât cartea devine, din istorie, o călătorie fabuloasă ca un roman bun.

Dacă ar fi să recomandați o carte pentru un copil, un tânăr de liceu, una pentru un adult grăbit și una pentru un senior curios, ce ați alege?

Matei Vișniec: Unui copil i-aş recomanda o carte scrisă de mine, „Consulatul lunii, sau Adelina şi crocodilii de mlaştină“ (Ed. Humanitas). Unui elev de liceu i-aş recomanda culegerea de nuvele „Sfârşit de sezon“ (Ed. Polirom) de Marius Chivu. Unui adult grăbit i-aş recomanda „Aurul pisicii“ (Ed. Humanitas) de Ioana Pârvulescu. Iar unui senior curios i-aş recomanda „Cornul inorogului“ (Ed. Polirom) de Bogdan Creţu. De ce aceste recomandări? Pentru că în fiinţa mea convieţuiesc mai multe persoane (copilul care am fost, adolescentul care am fost, adultul care am fost şi seniorul care sunt), şi toate aceste cărţi mi-au plăcut.

Lavinia Betea: Unui copil care tocmai știe a citi i-aș face cadou „Furnica și porumbița“ (Ed. Agora) de Lev Tolstoi, abecedarul conceput de scriitorul-conte pentru copiii șerbilor de la Iasnaia Poliana, moșia sa. Transmite subliminal mesajele care modelează pozitiv personalitatea copilului prin fabule și basme din tezaurul universal al înțelepciunii. Pe licean l-aș sfătui să citească bibliografia recomandată de programa școlară, backgroundul culturii sale generale. Cu adultul grăbit e greu dacă nu știi de ce și unde se grăbește. Dacă e unul cu performanțe în graba lui, „O zi din viața lui Ivan Denisovici“ (Ed. Humanitas) a lui Soljenițîn, povestea scurtă și formidabilă a unei zile de închisoare. Pentru alte tipuri de grăbit, „Moartea lui Ivan Ilici“ (Ed. Litera) a lui Lev Tolstoi, o nuvelă scurtă despre viață și moarte. Sau „Eclesiastul“. Unui senior nu doar curios, ci și cultivat, „Minciuni pe canapea“ (Ed. Humanitas), „Problema Spinoza“ (Ed. Vellant) și „Soluția Schopenhauer“ (Ed. Vellant), trei romane excepționale scrise de psihologul Irvin D. Yalom despre esența și rostul vieții.

Radu Vancu: Pentru un copil, „Micul Prinț“ (Ed. Humanitas): manualul ideal pentru a-ți învăța inima să vadă lumea. Pentru un licean, „Nostalgia“: manualul ideal pentru a-ți învăța creierul să treacă dincolo de lume. Pentru un adult grăbit, „Bătrânul și marea“ (Ed. Polirom): pentru a învăța că marea luptă se dă în așteptare, nu în grabă. Pentru un senior curios, „Station Eleven“ (Ed. Trei) a lui Emily St. John Mandel: pentru a învăța că există viitor chiar și când pare că tot viitorul s-a prăbușit.

Ioana Bâldea Constantinescu: Pentru un copil ar fi „1001 de nopți“ (Ed. Humanitas) – e cartea copilăriei mele și ne învață, cred, puterea poveștii. Pentru tânărul de liceu aș alege „Extrem de tare și incredibil de aproape“ (Ed. Humanitas), de Jonathan Safran Foer, pentru vocea lui Oskar, copilul care-și pierde tatăl și o parte din lume în atentatul de la 11 septembrie 2001. Adultului grăbit i-aș da orice de David Lodge – pentru grijile care i s-ar risipi de pe umeri și pentru înțelegerea profundă a naturii umane care ar rămâne în urmă, sau de David Nicholls, pentru că sunt romane bine scrise, care stârnesc lucruri în cititor. Și „Unt“ (Ed. Litera), de Asako Suzuki – pentru toate prejudecățile, toată violența, toată furia, toată ironia care sfârâie în tigăile contemporane. Cu seniorul aș încerca bestsellerul lui Isidoros Zourgos „Câteva nopți și încă una“ (Ed. Curtea Veche), pentru că mixează vraja din copilărie cu istoria și cu înțelegerea adâncă a literaturii care conține lumea și o rescrie după placul inimii.

Andreea Răsuceanu: Pentru un copil, „Micul Prinț“ de Antoine de Saint-Exupéry, dar și „Morcoveață“ (Ed. Art) de Jules Renard. Prima, pentru delicatețea și subtilitatea ei, a doua, pentru profunzimea psihologică și modul lucid, tandru și amar cu care vorbește despre lumea copilăriei. Pentru un tânăr de liceu, Jeni Acterian, „Jurnalul unei fete greu de mulţumit“ (Ed. Humanitas), pentru deprinderea unor mecanisme ale gândirii critice, pentru a vedea cum se formează o conștiință lucidă, un spirit liber, înclinat către o analiză necruțătoare a lumii din jur, dar și către autoanaliză atentă. Pentru un adult grăbit, oricare dintre cărțile mari ale secolului XX, care să-i amintească ce importantă este lectura atentă, profundă. „Omul fără însușiri“ (Ed. Humanitas), de pildă, al lui Robert Musil. Pentru un senior curios, cărțile din colecția Vintage a Editurii Humanitas, pentru a descoperi o întreagă lume scoasă la suprafață din documente și arhive. Ca să dau doar două exemple: Dimitrie Foti Merișescu, „Tinerețile unui ciocoiaș. Viaţa lui Dimitrie Foti Merişescu de la Colentina scrisă de el însuşi la 1817“, și Elena Hartulari, „Nefericita petrecere a vieții mele. Memoriile postelnicesei Elena Hartulari“.

Simona Antonescu: Unui copil i-aș recomanda „Războiul Solomonarilor“ (Ed. Polirom), de Moni Stănilă, pentru că atunci când eram la rândul meu copil îmi plăceau tare mult cărțile în care elemente ale lumii reale din jurul meu se împleteau cu elemente fantastice. Astfel de cărți îmi întăreau convingerea pe care o aveam pe vremea aceea: că granița dintre realitate și imaginație este subțire și se află la vedere, trebuia numai să fiu atentă pe unde merg, și aveam să o găsesc. Unui tânăr de liceu i-aș recomanda „Împărăția cerului și a eclerului“ (Ed. Polirom), de Codruț Baciu, pentru că îl va ajuta să intre rapid în pielea unui tânăr de vârsta lor, care a trăit însă cu vreo 20 de ani mai înainte. Cred că va avea surpriza să descopere că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Unui adult grăbit i-aș recomanda „Metec“ (Ed. Polirom), de Bogdan Perțache, pentru că stilul său de a povesti se mulează bine pe o astfel de categorie. Romanul acesta de dragoste, aventură și un pic de mister este construit ca un mozaic antic, din fragmente frumos migălite în majolică multicoloră. Va fi suficient ca adultul acesta grăbit să răsucească în mâini caleidoscopul, și o nouă lume va lua naștere sub ochii lui, o nouă poveste se va construi din cioburi colorate, mărgele și oglinzi. Iar unui senior curios i-aș recomanda „Boala și războiul“ (Ed. Polirom), de Radu Vancu, pentru că îi va oferi ocazia de a testa perspectiva unei alte vârste asupra vremurilor pe care le trăim.

„Aș recomanda cititul ca arhitectură de sine“

Mulți cititori caută în literatură un refugiu. Ce titluri ați recomanda?

Matei Vișniec: Ca „refugiu“ aş recomanda „Adam şi Eva“ (Ed. Minerva) de Liviu Rebreanu, „Cartea milionarului“ de Ștefan Bănulescu, „De ce iubim femeile“ (Ed. Humanitas) de Mircea Cărtărescu. Refugiul prin lectură nu înseamnă închiderea într-o colivie, ci călătorie (inclusiv în timp) spre orizonturi surprinzătoare şi seducătoare…

Lavinia Betea: Sunt patru autori contemporani care-mi plac acum: israelianul Yaniv Iczkovits, francezul Michel Houellebecq, rusoaica de etnie tătară Guzel Yahina, ucraineanul Andrei Kurkov. O uitam pe Tatiana Țîbuleac, moldoveanca noastră, mutată la Paris. Toate cărțile lor. Pentru că sunt... răpitoare!

Radu Vancu: Vera Niculescu, „Toți copiii librăresei“ (Ed. Polirom). Ioana Pârvulescu, „Prevestirea“ (Ed. Humanitas). Ioana Nicolaie, „Cartea Reghinei“ (Ed. Humanitas). Simona Antonescu, „Chiajna din Casa Mușatinilor“ (Ed. Polirom). Bogdan-Alexandru Stănescu, „Abraxas“ (Ed. Polirom). Marin Mălaicu-Hondrari, „Clandestin“ (Ed. Trei). George Cornilă, „Silex“ (Ed. Polirom). Mircea Cărtărescu, „Theodoros“ (Ed. Humanitas). Sunt cărți apărute în ultimii ani care arată o literatură română într-o formă extraordinară. Nicicând nu s-a scris mai divers și mai hipnotic în limba română.

Ioana Bâldea Constantinescu: „Legământul apei“ (Ed. Litera), de Abraham Verghese, „Mereu cu gândul la ea“ (Ed. Trei), de Jean-Baptiste Andrea, „Prevestirea“ (Ed. Humanitas), de Ioana Pârvulescu, „Hamnet“ (Ed. Trei), de Maggie O’Farrell, „Ultimul suspin al maurului“ (Ed. Polirom), de Salman Rushdie, „O odisee“ (Ed. Polirom), de Daniel Mendelsohn, din ce e mai nou și, sigur, aș recomanda Homer, Euripide, Shakespeare, Shaw, Borges, Eco, Morrison, McEwan, Barnes, Atwood, Sonmez în mixaj liber și continuu, fără să țin cont de cronologie, ci doar de gest, de constanța obiceiului, de ficțiune ca ingredient al vieții comparabil cu micul dejun, pauza de cafea, filmul din weekend. Aș recomanda cititul ca arhitectură de sine. În fiecare zi.

Andreea Răsuceanu: În afară de cele amintite deja, câteva descoperiri recente: Kapka Kassabova, „Către lac“ (Ed. Trei), o carte-hibrid care îmbină investigația istorică și memoriile de călătorie, într-un stil care o apropie de ficțiune; Jonathan Coe, „Martorul inocenței mele“ (Ed. Polirom), pentru că orice roman nou semnat de Jonathan Coe oferă o viziune satirică, dar lucidă asupra lumii de azi; Andreï Makine, „Prizonierul visului stacojiu“, (Ed. Polirom), pentru umanitatea profundă din romanele lui Makine, scrise cu atenție infinită la mișcările tectonice ale Istoriei, dar și la resorturile interioare ale ființei obișnuite.

Simona Antonescu: Uneori, a explora traumele altora poate fi considerat un refugiu de la propriile noastre greutăți. Ne putem reîncărca bateriile de curaj și speranță din astfel de povești. De aceea recomandările mele nu sunt neapărat cărți cu subiecte lejere, ci mai degrabă cărți care arată punctul luminos al unor sorți vitrege. Voi recomanda „Insula copacilor dispăruți“ (Ed. Polirom), de Elif Shafak, și „Câteva nopți și încă una“ (Ed. Curtea Veche), de Isidoros Zourgos, pentru blândețea acestor povești aparent triste, dar în realitate pline de speranță.

Ce biografie/carte de memorii ați recomanda, care nu doar să arate o personalitate complexă, dar care să devină unui cititor atât busolă în viață, cât și să îi hrănească dorința de a citi și alte astfel de cărți în viitor? De ce?

Matei Vișniec: Recomand „Cum am devenit scriitor“ de Panait Istrati. Este cartea unui spirit zbuciumat, a unui vagabond celest în căutare de sine, a unui autor care s-a afirmat în două limbi (româna şi farnceza) şi a unui spirit lucid, primul care a lansat în Occident avertismente în legătură cu natura totalitară şi criminală a regimului sovietic.

Lavinia Betea: Din toată memorialistica lecturată, introspecția cea mai profundă, inserția evoluției unei personalități în context și cea mai bună descriere socială a României Mari în „Cronica anilor risipiți“ (Ed. Polirom) de psihosociologul francez de origine română Serge Moscovici.

Radu Vancu: „Scrisorile către Ioana“ (Ed. Humanitas) ale lui Pascal Bentoiu. Un mare compozitor îi scrie fiicei sale câteva scrisori în care rememorează deopotrivă anii fascismului românesc și ai comunismului românesc – nu doar cu o extraordinară înțelegere a istoriei, ci și cu marele dar de a arăta cum poți rămâne uman în cele mai inumane vremuri.

Ioana Bâldea Constantinescu: Aș recomanda biografia lui Aleksei Navalnîi, „Patriot“ (Ed. Litera), pentru că e aproape de noi, în timp, și pentru că dezvăluie umanitatea unui personaj pe care-l percepem, poate, abstract și îndepărtat. E o carte despre un om cu familie, muzică, vacanțe, ambiții, protest interior, suferință fizică, foame, umilință, îndârjire, tenacitate, credință, foarte mult umor, disperare și enormă libertate interioară. Cred că ne ajută mult să vedem omenescul din viețile foarte publice.

Andreea Răsuceanu: În sens formativ, cred că o carte esențială o constituie memoriile lui Annie Bentoiu, „Timpul ce ni s-a dat. Memorii, 1944-1959“ (Ed. Humanitas). E vorba acolo nu doar despre disciplina intelectuală strictă, solidă a unei generații, ci și despre un set de valori morale, etice, indispensabile evoluției unei ființe tinere. În cu totul alt registru, jurnalul Virginiei Woolf, „Jurnalul unei scriitoare“ (Ed. Herald), util oricărui cititor, dar poate mai ales scriitorilor aflați la început de drum care încă își formează deprinderi ale disciplinei scrisului.

Simona Antonescu: Prima carte care îmi vine în minte, care să îndeplinească toate acestea, este „Nu voi mai vedea lumea niciodată“ (Ed. Pandora M), de Ahmet Altan. Este scrisă în închisoare, dar este o sărbătoare a gândirii libere și cea mai frumoasă mărturie, nepieritoare din clipa în care a fost citită de primul cititor, că lucrurile care contează cu adevărat nu-ți pot fi luate niciodată: imaginația, cuvintele care spun adevărul, libertatea. Este o carte pe care trebuie doar să o deschizi, iar ea nu se va mai închide niciodată pentru tine.