Matei Alexandru a murit. Actorul avea 86 de ani
0Actorul Matei Alexandru a murit, pe 1 iulie, la vârsta de 86 de ani, informează reprezentanţii Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). Artistul încetase să mai joace din 2010, când i s-a făcut rău şi a fost luat cu Salvarea de pe scena Teatrului Naţional. „Stau prost cu memoria, din cauza asta vorbesc şi greu“, spunea Matei Alexandru în 2012.
„Matei Alexandru a dăruit scenei peste şaizeci de ani din viaţa lui, interpretând, în acelaşi timp, şi roluri în film, radio şi televiziune, îndrăgite şi astăzi de marele public. A semnat şi regia unor spectacole de teatru TV, completându-şi astfel palmaresul“, se arată în comunicatul emis de TNB.
A interpretat numeroase roluri remarcabile, excelând în Hašek sau Moliere, în Eugene O’Neill sau Dürrenmatt, Goldoni sau Caragiale, Cehov sau Mihail Sebastian.
Comedia şi drama i-au fost pe măsură în regia unor nume mari ca Sică Alexandrescu, Alexandru Finţi, Mihai Berechet, Horea Popescu, Ion Cojar, Dinu Cernescu, Radu Penciulescu.
Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ la sfârşitul lui 2012, Matei Alexandru povestea cum s-a apropiat de lumea teatrului, prezentând primul său moment artistic în faţa muncitorilor. „După ce-am terminat liceul, am prins gustul teatrului. În liceu, nu. Pe şantier, la Bumbeşti-Livezeni, am făcut o schiţă comică cu un coleg de-al meu. Într-o sâmbătă, să mai treacă timpul. Am avut mare succes cu ea, am prezentat-o în faţa muncitorilor, acolo. Am avut haz. După mini-spectacol, o colegă care fusese la Iaşi şi cunoştea viaţa studenţească mi-a spus: „Tu ai talent, de ce nu te duci la Iaşi, să te înscrii la Institutul de Teatru?“. „Cum? Există aşa ceva?“ Eu nici nu ştiam.“
Am încheiat cu teatrul, pentru că nu prea mă mai simt bine. Când s-a terminat stagiunea din vară, gata. Sunt într-o situaţie foarte grea. Stau prost cu memoria, din cauza asta vorbesc şi greu, spunea actorul în interviul pentru „Adevărul“.
Întrebat cum a renunţat la scenă, actorul a rememorat cea din urmă experienţă la Teatrul Naţional, când i s-a făcut rău. „Eu şi soţia mea mergem în fiecare vară la Horezu. Acolo, acum doi ani, am primit telefon să vin mai devreme în Bucureşti, pentru că încep repetiţiile la „Macbeth“. Deja eram puţin bolnav. Soţia mea n-a fost de acord, pentru că Shakespeare înseamnă multă muncă. Au început repetiţiile şi acasă, şi la teatru, era un efort extraordinar. La premieră, din cauza emoţiilor şi pentru că trebuia să mă concentrez teribil în frigul de acolo, am răcit. Doctoriţa de la „Naţional“ o suna pe soţia mea: „Doamnă, mai ţineţi-l acasă! Stau cu tensiometrul după mine!“. „Ce să le fac, aşa sunt actorii“, îi răspundea soţia. A doua oară când am jucat, mi s-a făcut rău şi m-a luat Salvarea“.
„De la Teatrul Naţional, eu eram exemplul negativ“
„După revoluţia din Ungaria, din ’56, în fiecare întreprindere au fost date nişte exemple negative. De la Teatrul Naţional, eu eram exemplul negativ. Trebuiau luate nişte măsuri preventive împotriva unor virtuali oponenţi ai regimului, iar eu eram cel mai duşmănos element din Teatru. Securistul teatrului şi cu şefa de cadre m-au luat în primire. Aşa că am fost trimis la Craiova, în echipă cu Vlad Mugur, cu Gheorghe Cozorici, Amza Pellea, cu Titi Rucăreanu unde am jucat două roluri destul de importante. Dar şi acolo eram ca o oaie neagră. Într-un concediu, mi-au scos bagajele din camera unde stăteam şi mi le-au pus într-o cabină la teatru, unde mi le-au mâncat şoarecii. M-am întors la Bucureşti, unde am făcut un memoriu şi, din nou, m-am angajat la „Naţional“. De atunci, n-am mai plecat de acolo. Am jucat, an de an, în zeci de piese, în filme, în spectacole TV. Aceasta a fost viaţa mea, o luptă continuă pentru a fi pe scenă. De asta sunt mâhnit acum, că nu mai pot urca din nou“, îşi amintea actorul, la finalul lui 2012.
Matei Alexandru, născut pe 25 decembrie 1927 la Agăş, în judeţul Bacău, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1954, deşi începuse facultatea la Iaşi, în anul 1948. El s-a numărat printre muncitorii care au săpat tunelul de la Bumbeşti-Livezeni. A jucat în zeci de piese pe scena Teatrului Naţional din Craiova, a Teatrului Dramatic „Fani Tardini“ din Galaţi sau a Teatrului Naţional din Bucureşti, alături de legende ale teatrului precum Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Finţi sau Florin Piersic. A primit nenumărate premii şi decoraţii pentru meritele sale artistice, printre care Ordinul „Meritul Cultural“, clasa a IV-a (1967), sau Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de Ofiţer (2004.).