Măsuri suplimentare de securitate pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, eveniment cu „grad mediu de risc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Sibiu sunt aşteptaţi, între 9 şi 18 iunie, artişti din peste 71 de ţări

Autorităţile din Sibiu au pregătit „măsuri suplimentare de securitate“ pentru cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru (FITS), ce se desfăşoară între 9 şi 18 iunie, urmând ca două sute de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne să acţioneze zilnic pe străzile oraşului. Evenimentul a fost încadrat ca fiind cu „grad mediu de risc”, având în vedere participarea internaţională numeroasă.

Pentru acest festival, vor veni la Sibiu peste 3.500 de artişti din 71 de ţări. Şeful Poliţiei Judeţene Sibiu, comisarul Tiberiu Ivancea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că se vor lua măsuri speciale de securitate la FITS.

„Zilnic vor participa câteva zeci de mii de persoane la evenimentele outdoor, potrivit organizatorilor. Având în vedere amploarea evenimentului şi faptul că este unul cunoscut la nivel mondial, dar şi faptul că multe evenimente vor fi outdoor, precum şi suprapunerea acestuia cu un alt eveniment, respectiv exerciţiul NATO, s-a impus luarea unor măsuri suplimentare pentru aceste evenimente”, a declarat Tiberiu Ivancea.

La rândul său, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, comisarul Costel Dogaru, a spus că evenimentul de la Sibiu este catalogat cu grad mediu de risc.

„Am catalogat evenimentul pentru perioada celor zece zile cu un grad mediu de risc. Având în vedere ce se întâmplă la astfel de manifestări similare în plan internaţional, activitatea de prevenire este un atribut continuu al instituţiilor participante”, a spus Dogaru.

Acesta le-a recomandat sibienilor şi turiştilor care vor asista la spectacolele din cadrul FITS să nu poarte cu ei echipamente voluminoase. Totodată, şeful ISU Sibiu, colonelul Cosmin Balcu, a precizat că toate spaţiile închise în care vor avea loc spectacole au fost verificate, iar 40 de pompieri vor fi pregătiţi, zilnic, să intervină dacă va fi cazul. Cei trei au anunţat că, zilnic, 200 de angajaţi ai MAI vor asigura ordinea publică în municipiul Sibiu.

De asemenea, în localitatea Cincu, aflată la aproximativ 70 de kilometri de Sibiu, are loc în această perioadă cel mai mare exerciţiu NATO din 2017.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG