Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu
0Secolul al XVI-lea este un secol de mari frământări intelectuale sub impulsul umanismului. Savanţii umanişti citesc în greacă şi latină, se consacră studiului faptelor lingvistice şi analizei critice a textelor.
O voinţă de reînnoire, similară pe plan religios cu cea a umanismului pe plan intelectual, iese la lumină şi-l îndeamnă pe Erasmus să dorească o reformă internă a Bisericii. În Franţa se dezvoltă evanghelismul, care susţine o întoarcere la Evanghelie şi o viziune mai mult mistică decât dogmatică a religiei. Mişcarea evanghelistă se grupează în jurul episcopului de Meaux, a lui Guillaume Briçonnet, a surorii regelui, Marguerite d’Angoulême, viitoarea regină a Navarrei, sau a umanistului Lefevre d’Étaples, care traduce Biblia în franceză în 1530 pentru a face textul accesibil tuturor credincioşilor; a fost imediat condamnată de Sorbonna.
Dar vântul puternic al Reformei suflă dinspre Germania. Martin Luther (1483–1546), un călugăr augustin, se ridică împotriva abuzurilor de care se face vinovată Biserica catolică şi, în particular, împotriva traficului de „indulgenţe“, care transformă creştinismul într-o bancă de cumpărare a vieţii veşnice. Acesta vrea să reformeze religia şi să regăsească linia strictă a Bisericii primitive.
Pe 15 aprilie 1521, Facultatea de Teologie a Universităţii din Paris consideră că tezele lui Luther sunt atee, eretice şi că adepţii lor ar trebui să fie exterminaţi. De asemenea, Parlamentul din Paris, Curte suverană de justiţie, cântăreşte riscurile condamnării la moarte a tuturor luteranilor. Regele Francisc I, care până atunci favorizase ideea de reformă internă a Bisericii, decretează un revirement în 1534, după afacerea „placardelor“, acele afişe ostile celebrării slujbei religioase, lipite pe uşile dormitorului său din Amboise, şi începe să-i hărţuiască pe eretici. Cu toate acestea, Reforma câştigă în audienţă şi, de o parte şi de alta, luările de poziţii devin tot mai dure.
Click aici pentru a lectura restul articolului pe HISTORIA.ro