Marin Sorescu, un scriitor uitat. Eugen Simion: "În '90 a fost unul dintre cei mai contestaţi şi injuriaţi scriitori"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai importanţi scriitori români postbelici este sărbătorit azi numai în cadru academic. Astăzi, la ora 12.00, Aula Academiei Române găzduieşte o sesiune comemorativă dedicată împlinirii a 75 de ani de la naşterea poetului Marin Sorescu, decedat în 1996.

La evenimentul organizat de Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei Române, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Muzeul Naţional al Literaturii Române vor susţine alocuţiuni Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură, academicienii Grigore Brâncuş şi Augustin Buzura, fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Mihai Cimpoi, şi poetul sârb Adam Puslojici, membru de onoare al Academiei Române. Acestora li se adaugă scriitorii Varujan Vosganian şi Tudor Nedelcea, precum şi criticii literari Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat şi Lucian Chişu. 

Instituţiile culturale, dezinteresate

„Am observat că nimeni nu se mai gândeşte la Marin Sorescu", a declarat Eugen Simion pentru „Adevărul". „Cel mai puţin se gândesc instituţiile culturale. Până acum, primarul Craiovei organiza în fiecare an un festival şi oferea un premiu internaţional. În 2011, Craiova nu mai organizează nimic", a adăugat acesta.

Criticul literar a atras atenţia asupra faptului că, deşi Marin Sorescu este unul dintre cei mai importanţi scriitori postbelici, Uniunea Scriitorilor nu marchează în niciun fel evenimentul. Eugen Simon a comentat:

„De altfel, pe Sorescu l-a dat afară, în 1990, de la revista «Ramuri» şi până acum n-a făcut nimic să anuleze ruşinoasa decizie. În '90 a fost unul dintre cei mai contestaţi şi injuriaţi scriitori, deşi înainte de '89 s-a opus cum a putut ideologiei oficiale". În viziunea lui Eugen Simion, Marin Sorescu rămâne cel mai mare dramaturg român postbelic şi poetul care a schimbat, împreună cu Nichita Stănescu, faţa poeziei româneşti.

În opinia criticului Daniel Cristea-Enache, opera scriitorului merită citită şi recitită, jucată şi rejucată. „Este unul dintre cei mai vii scriitori ai noştri; fiecare carte importantă a lui e ca o aventură intelectual-scriitoricească. Recomand, în primul rând, ciclul «La Lilieci». De asemenea, piesele istorice, bunăoară «A treia ţeapă»", a comentat acesta.  

Citiţi şi: 

Vieţile scriitorilor: Max Blecher, un Kafka român
Vieţile scriitorilor români: Bacovia, un poet nevrotic
Slavici – antisemitism, filogermanism şi închisoare
Vieţile scriitorilor români: Prinţul Ion Ghica

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată