„Mamma Mia", spectacolul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din Mamma Mia       FOTO: Răzvan Chirilă

Festivitatea de premiere a revistei Actualitatea Muzicală, ajunsă la a 29-a ediţie consecutivă, va avea loc miercuri, 24 aprilie, ora 12.00, în Aula Palatului Cantacuzino.

Premiul Spectacolul anului este acordat musicalului ”Mamma Mia” de Benny Anderson şi Bjorn Ulvaeus, pe un libret de Catherine Johnson, traducerea şi adaptarea în limba română Ernest Fazekas, versiunea românească fiind prezentată în turneu naţional la Bucureşti (Sala Palatului), Cluj, Iaşi, Timişoara, Oradea, Craiova, Bacău, Galaţi, Constanţa etc., producţie prezentată de Telekom. Este un spectacol jucat cu săli pline în toată ţara (sold-out, inclusiv cele 4000 de locuri de la Sala Palatului, şi reluat până acum de 10 ori, cu casa închisă), cu o distribuţie alcătuită din solişti (Loredana, Brenciu, Temişan, Ţurcaşiu), actori (Vaida, Sigartău, Nour, Ladin), dansatori (Flavia Mihăşan etc.) de anvergură, cu tineri excepţionali descoperiţi la casting, cu orchestră live, cu light design computerizat şi cu video design, costume şi coregrafie originale şi regie regândită pentru fiecare scenă pe care s-a jucat în turneul naţional. Anul acesta spectacolul a fost reluat în a doua sa stagiune, cu acelaşi succes extraordinar.

Premiul pentru proiecte media dedicate muzicii româneşti va fi acordat muzicologului Oltea Şerban-Pârâu pentru Proiectul COOLsound 100, ce reprezintă deschiderea unei porţi virtuale pentru publicul zilelor noastre către istoria muzicii clasice şi contemporane româneşti, văzută prin cheia aniversării Centenarului României.
Premiul pentru interpretarea şi promovarea repertoriului muzical românesc contemporan de creaţie corală îi revine lui Ciprian Ţuţu, dirijor al Corului Academic Radio începând din 2016, care s-a remarcat prin dinamica asimilării repertoriului contemporan de gen, prin calitatea de un remarcabil profesionalism a versiunilor sale interpretative la pupitrul acestei prestigioase formaţii corale.

Delia, vedeta anului

Premiul Vedeta anului îi revine Deliei, care a dominat anul 2018 prin turneele, discurile şi spectacolele sale grandioase, detaşându-se ”Acadelia”, cu câteva reprezentaţii ”sold out” la Sala Palatului.
Premiul muzicii rock revine grupului Trooper, formaţie înfiinţată în 1995 la Târgovişte de fraţii Alin şi Aurelian Dincă împreună cu Ionuţ Rădulescu pentru a cânta heavy metal şi intitulată iniţial Megarock, apoi White Wolf. Este una din putinele formaţii rock din ţara noastră care cântă mult în limba română, inclusiv peste hotare. La finala naţionala Eurovision, piesa ”Destin” s-a clasat pe locul 2.
Premiul Şlagăre fără vârstă este câştigat de Paul Surugiu - Fuego, pentru spectacolele sale ”Gramofonul cu amintiri” şi ”Tu eşti primăvara mea”, concerte de mare audienţă, în care sunt reamintite cele mai mari şlagăre ale muzicii uşoare româneşti, de la Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Ionel Fernic, Nicolae Kirculescu, George Grigoriu, Cornel Fugaru, Ion Cristinoiu, Anton Şuteu la Jolt Kerestely, Horia Moculescu, Ionel Tudor.
Premiul muzicii de jazz va reveni saxofonistului Garbis Dedeian pentru o carieră dedicată jazzului.
 

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete