Mălăele, altfel decât actor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Editura ALLFA a publicat recent un nou volum scris de Horaţiu Mălăele, iar la clubul Vintage Pub din Bucureşti va avea loc o expoziţie de caricaturi semnate tot de actor.

Cartea lui Horaţiu Mălăele, „Rătăciri", arată că, de fapt, autorul nu este deloc fără busolă pe tărâmul literaturii. El este recunoscut astăzi nu doar pentru rolurile magistral interpretate pe scenă şi pe platourile de filmare, ci şi ca grafician. Desenele şi caricaturile lui sunt foarte apreciate. În volumul de faţă, însă, nu apar desene, ci schiţe de viaţă, realizate doar din cuvinte.

Actorul şi graficianul îşi surprinde publicul cu o şarjă bine echilibrată de povestiri şi încercări literare. Volumul este recomandat de Radu Beligan, titanul teatrului şi al filmului, el însuşi scriitor. „Tot ce face Horaţiu Mălăele, atunci când nu e pur şi simplu excepţional, e de-a dreptul genial. Dovadă acest volum pe care l-am citit cu uimire şi cu admiraţie. Pe nerăsuflate. Ce mai pot să zic?", mărturiseşte Radu Beligan.

În povestirile sale, Horaţiu Mălăele vorbeşte despre copilărie, „cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat", spune că „prieteniile trec, duşmanii rămân", scrie poveştile oamenilor care au pierdut în viaţă multe trenuri, alegând mediocritatea.

Nu lipsesc din textele lui umorul şi nostalgia. „Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îţi trebuie unanimitate"; „Actorii sunt de trei feluri: expiraţi, aspiranţi şi shakespeare-anţi"; „A te chinui să faci un lucru aşa cum vrei numai tu este ca şi cum ţi-ai dori să ai un copil cu o femeie gonflabilă" - sunt doar câteva dintre vorbele de duh ale lui Horaţiu Mălăele. Actorul nu uită să vorbească despre oamenii pe care îi are ca model: Victor Rebengiuc, George Constantin, Toma Caragiu, Amza Pellea. Octavian Cotescu, printre alţii. Volumul „Rătăciri", apărut la Editura ALLFA, costă 15 lei.

„Carigrafiile" unui artist

O expoziţie de caricaturi semnate de Horaţiu Mălăele va fi organizată în Vintage Pub din Capitală, între 30 iunie şi 1 iulie. Caricaturile îşi spun povestea într-un mod comic, fiind ajutate de creionul inconfundabil al artistului.

Vizitatorii pot admira o colecţie de nuduri, caricatură, grafică, autoportrete şi pot vedea cum arată marile personalităţi româneşti în viziunea sa. Expoziţia conţine peste 20 de „carigrafii", aşa cum le numeşte Horaţiu Mălăele, ce au fost prezentate la multe alte expoziţii naţionale şi internaţionale de grafică şi pictură.

"Nu căuta prietenia oamenilor cinstiţi! Vei suferi de singurătate."
Horaţiu Mălăele actor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine