Maia Morgenstern și „Amantul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CUPLU Spectacolul-coupé, intitulat „Doi x Doi", compus din piesele într-un singur act „Tigrul" de Murray Schisgal şi „Amantul" de Harold Pinter, are premiera mâine, de la ora 19.30, la Teatrul Național din București. Maia Morgenstern joacă alături de Mircea Rusu în „Amantul".

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale" din Bucureşti continuă reprezentațiile de la Sala Mică, recent inaugurată cu spectacolul „Două loturi", regizat de Alexandru Dabija. De data aceasta, scena va fi a actorilor Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Amalia Ciolan și Marcelo S. Cobzariu.

În spectacolul-coupé regizat de Vlad Stănescu, în cadrul programului „Uşi deschise pentru toţi", primii doi vor jongla cu textul lui Harold Pinter, iar Amalia Ciolan și Marcelo S. Cobzariu vor da viață personajelor din piesa scrisă de Murray Schisgal. Două cupluri actoriceşti trăiesc, prin intermediul rolurilor, două poveşti picante de iubire, scrise de doi cunoscuţi autori dramatici contemporani.

Spectacolul pune în ecuaţie surprinzătoare istorii de cuplu, dezvăluind câteva faţete ale dragostei care se poate produce în cele mai neaşteptate împrejurări. Pariul regizorului este să arate cât de dificil este să menții, într-o relație, interesul pentru celălalt.

Amalia Ciolan și Marcelo S. Cobzariu (stânga), Mircea Rusu și Maia Morgenstern (dreapta)

Jocul dedublării

Dramaturgul inovator Harold Pinter, laureat cu Nobelul pentru Literatură în 2005, folosește replici discontinue și pauze lungi în dialog, pentru a reda gândurile unui personaj. Deseori, aceste monologuri interioare intră în contradicție cu discursul propriu-zis.

În „Amantul", piesă într-un act, cu doar două personaje, Harold Pinter lasă să se înțeleagă că mai există și a treia persoană, pe lângă soț și soție - amantul. Este un joc al iluziilor, un joc sexual care sparge plictiseala burgheză. Construcția dramaturgului le dă posibilitatea regizorilor să se folosească de text fie pentru a construi un thriller erotic, fie pentru a realiza o comedie cu multe subînțelesuri.

„Spectacolul acesta vorbește despre antipozii la care poate ajunge viața de cuplu", a declarat Maia Morgenstern, pentru „Adevărul". „După o căsnicie de 10 ani, când soțul și soția nu mai au ce-și spune, încep să facă eforturi pentru a redescoperi pasiunea. Încep să se caute în jocuri, fără să pună mai multe întrebări decât este cazul. Iar necazurile încep atunci când nevasta devine geloasă pe amanta care este tot ea însăși", mai povestit Maia Morgenstern.

Lui Vlad Stănescu, regizorul spectacolului, i se datorează, printre altele, uimitorul balet al trapelor, acel unic spectacol sceno-tehnic, din primăvara anului trecut, care a pus în valoare virtuţile scenei mari a Teatrului Național din București. Scenografia este semnată de Ioana Creangă, iar mişcarea scenică de Florin Fieroiu.

Opțiunea Maiei: dragostea

Maia Morgenstern joacă în mai multe spectacole în care dragostea, în forme diferite, are rolul principal. În „Love Stories" de la Teatrul Metropolis și „Vizita bătrânei doamne", de la Teatrul Național din București, actrița îl are ca partener în povestea ei de amor pe același Mircea Rusu, iar între ei există mereu o scânteie care trece rampa. În „Maitreyi" joacă rolul femeii de care s-a îndrăgostit Mircea Eliade, ajunsă la vârsta de 60 de ani.

După premiera de la Naționalul bucureștean, Maia Morgenstern va pleca în Canada, în turneu cu spectacolul „Jubileul", regizat de Radu Beligan la Teatrul Metropolis din București. Vineri, 19 octombrie, ea va juca rolul unei actrițe îndrăgostite de meseria ei, la Montreal, în Auditorium de la Grand Bibliothèque.

Maia Morgenstern, director interimar al Teatrului Evreiesc

Actriţa Maia Morgenstern a fost desemnată director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat din Capitală, după decesul, pe 6 august, al fostului şef al instituţiei de spectacole, regizorul Harry Eliad. Primăria va schimba, probabil, denumirea teatrului, în așa fel încât acesta să poarte numele maestrului Harry Eliad.

Maia Morgenstern a declarat atunci, că teatrul este bogat, mai ales din punct de vedere spiritual și și-a propus să păstreze tradiţiile, cultura şi moştenirea pe care a primit-o, dar să și construiască o cale de comunicare cu viitorul teatrului. Instituția are o tradiţie de circa 130 de ani.

„După o căsnicie de 10 ani, când soțul și soția nu mai au ce-și spune, încep să facă eforturi pentru a redescoperi pasiunea".
Maia Morgenstern,
actriță

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța