Mădălina Paşol, în recital la Ateneu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pianista Mădălina Pasol

Duminică. 17 martie, pianista Mădălina Paşol va urca pe scena Ateneului Român, aducând un omagiu de suflet celui mai mare pianist român prin reinterpretarea lucrărilor cântate de Dinu Lipatti, în ultimul său recital din 16 septembrie 1950, de la Besançon.

Aflată în plin turneu “Citadele muzicale", după seratele găzduite de Ateneul din Tecuci – 9 martie şi Palatul Episcopal din Galaţi - 10 martie, Mădălina Paşol va prezenta publicului din Sala Mare a Ateneului Român, opusuri de: Mozart, Schubert, Chopin, Bach, Ravel. Spectacolul din 17 martie va aduce un plus de atractivitate prin invitarea actriţei Ştefana Samfira, care va citi scrisori semnate de Dinu Lipatti şi adresate profesorilor săi Mihail Jora, Florica Musicescu, Nadia Boulanger, dar şi unor mari personalităţi ale timpului: Clara Haskil, George Georgescu sau Nikita Magaloff.

Spectacolul este organizat de Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti.

Mădălina Paşol a concertat ca solistă sau în formaţii camerale împreună cu artişti de renume mondial. După absolvirea Liceului de Artă "George Enescu" a obţinut o bursă de studii la Universitatea de Arte din Berlin, la clasa prof. Georg Sava şi apoi la clasa prof. Pascal Devoyon. Pentru merite deosebite obţine bursa "Nachwuchs Förderung Stipendium - NaFög" a Senatului Cultural German, oferită pentru cursurile de Master, precum si diploma de Pianist Concertist.

Activitatea artistică a Mădălinei Paşol a fost recunoscută prin premii, burse, diplome la concursuri naţionale si internaţionale: bursa NaFög a Senatului Cultural German, bursa Fundatiei Paul Hindemith, bursa Universitatii de Arte din Berlin, bursa pentru studiile doctorale ale Universităţii de Muzică din Bucureşti, bursa a Fundatiei Georg Schumann, Concursul Internaţional pentru pian Feruccio Busoni, Concursul Internaţional ARD - München, Marele Premiu - Concursul Internaţional de concerte Târgu Mures.

Din anul 2014, Mădălina Paşol se dedică promovării tinerelor talente, artiştilor români şi valorilor culturale naţionale pe plan regional şi internaţional în cadrul Institutului de Arte, pe care îl conduce. Printre iniţiativele culturale se numără "Pianina - Play me - CANTA!" în colaborare cu Metrorex – Bucureşti şi concertele educative din cadrul Festivalului Music Film Festival 2015 organizat de ARCUB. Institutul de Arte a devenit la scurt timp de la infiinţare o instituţie culturală care promovează arta şi cultura în spaţii neconvenţionale.

Mădălina Paşol a susţinut cursuri de măiestrie, concerte şi recitaluri în Europa şi Asia.

Ştefania Samfira este actriţă de teatru şi film, prezentator şi realizator de programe culturale la un post de T.V. , colaborator la radio şi mai nou, creatoare şi prezentatoare de modă alături de soţul ei, designerul vestimentar Cristian Samfira, care a realizat costume şi scenografii pentru diverse piese de teatru, printre care amintim: “Tailleur por dames" la Studioul de teatru "Casandra", “Vânătoarea de balene" la Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian si Teatrul Metropolis.

Ştefania Samfira este absolventă a UNATC, Bucuresti, Facultatea de Teatru, secţia Arta Actorului, după ce urmase în anul 2000 un stagiu la Conservatorul de Artă Dramatică din Paris. A urmat studii Aprofundate, Specializarea Pedagogie Teatrală, UNATC, în anii 2001-2002 - Master de Film, UNATC, se inscrie la Doctorat în 2002 - Doctorand în Estetica teatrală şi în anii 2003- 2005 urmeaza - Workshop Meyerhold - Prof. Univ. Vladimir Granov - ENSAT, Lyon, Franta. In prezent este Asistent Universitar la UNATC, unde preda Arta Actorului.

În film si-a demonstrat profesionalismul de la Ileana, în "Sarea-n bucate" (2000) în regia lui lui Radu Penescu, la Adriana, în telefilmul "Dragoste de mamă" (2006), în regia lui Nuţu Cărmăzan. A jucat alături de tatăl ei Florin Zamfirescu în telenovela "Lacrimi de iubire".

În piese ca: “Magnolii de oţel", “Hoţii de frumuseţe", "Tu eşti eu", “Vizita", “Ego", a putut fi admirată pe scenele Teatrului Evreiesc de Stat, Teatrul Tineretului, Teatrul Roşu, Godot - Cafe Teatru.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție