Luni, 17 decembrie, Adevărul îţi prezintă „Viaţa lui Iisus” – Francois Mauriac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titlul „Viaţa lui Iisus” al cunoscutului autor francez Francois Mauriac va fi distribuit împreună cu ziarul Adevărul începând de luni, 17 decembrie, la toate centrele de difuzare a presei. Pachetul ziar şi carte va costa 16,99 lei şi se va putea găsi la chioşcuri timp de două săptămâni, în limita stocului disponibil.

 ”Dintre toţi istoricii, exegetul e cel care decepţionează mai mult. Dacă aparţine categoriei acelora care neagă mai  întâi supranaturalul şi care în persoana lui Iisus nu văd pe Dumnezeu, suntem siguri că nu pricepe nimic din obiectul stadiului său şi pentru noi toată ştiinţa lui nu valorează nimic. Dimpotrivă, dacă e creştin, să îndrăznim să spunem că foarte adeseori zelul lui face să tremure mâna pictorului, îi întunecă privirea: Omul-Iisus, al cărui portret ni-l zugrăveşte, riscă să se prăbuşească în strălucirea celeilalte firi: Persoana divină.

Dar, tocmai în acest caz, un scriitor creştin, oricât ar fi el de neştiutor, un romancier – dar care se pricepe, ca să spun aşa, în a născoci eroi are, poate, dreptul să-şi spună cuvântul. Desigur, o Viaţă a lui Iisus trebuie scrisă în genunchi, într-un sentiment de recunoaştere a propriei noastre micimi, care să te facă să-ţi cadă pana din mână. Un păcătos trebuie să se cutremure pentru că a avut îndrăzneala s-o scrie. Cel puţin, dacă ar putea să convingă pe cititor că Iisus din Evanghelie nu este o făptură artificială şi închipuită, ci, dimpotrivă, e cea mai măreaţă dintre marile figuri ale istoriei şi, dintre toate caracterele pe care ni le oferă, un caracter cel mai puţin logic, pentru că e cel mai viu. Noi ne vom strădui să-l descriem în ceea ce are el specific şi ireductibil. Înainte de a şti că el este Dumnezeu, cineva ne apare într-o vreme hotărâtă, destul de apropiată de noi în timp: un om, care locuieşte într-o ţară, într-un ţinut; un om între mulţi alţii, omul la fel cu ceilalţi – pentru care, spre a-l distinge de cei unsprezece bieţi ucenici, din jurul lui, e nevoie ca sărutarea lui Iuda să-l desemneze. Acest muncitor dulgher vorbeşte şi lucrează în numele lui Dumnezeu. Acest galileean, din clasa de jos –, membru alunei familii foarte sărace –, care clasă, de altfel, îşi bate joc de el şi nu-l crede în toate minţile, posedă o atât de mare putere asupra trupurilor şi a sufletelor, încât răscoleşte poporul, îl pregăteşte în spiritul mesianic, iar preoţii, ca să doboare pe acest impostor, vor trebui să recurgă la duşmanul lor cel mai înverşunat, romanul. Da, în ochii lor, un impostor slujit de demoni, un imitator al lui Dumnezeu, care simulează că iartă păcatele şi al cărui blestem întrece orice blesteme. Aşa le apărea acest Iisus, pe care ai lui îl îndrăgeau tremurând, ca pe un prieten, totodată atât de puternic şi nespus de smerit: acelaşi om, sub cele două aspecte ale lui, unic, însă diferit, după inimile care îl răsfrâng; adorat de săraci şi urât de cei mândri, pentru harul lui divin, şi, tocmai pentru aceasta, neînţeles şi de unii şi de alţii; iată obiectul descrierii mele, portretul pe care am avut imprudenţa să-l schiţez.

Şi această cărticică îndrăzneaţă nu va fi fost scrisă în zadar, dacă un singur cititor, închizând-o, îşi va da seama numaidecât ce însemna acea scuză a ostaşilor, pe care arhiereii îi certau că    n-au îndrăznit să pună mâna pe Iisus: „Niciodată cineva n-a grăit ca omul acesta”. Francois Mauriac

Mai multe detalii pe acest subiect găsiţi în cartea distribuită în reţeaua de presă luni, 17 decembrie, numai împreună cu ziarul Adevărul.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare