Lucrarea lui Bansky dedicată „supereroilor” din sistemul sanitar britanic, scoasă la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Lucrarea lui Bansky dedicată „supereroilor” din sistemul sanitar britanic va fi scoasă la licitaţie în scop caritabil, iar artistul - a cărui identitate este necunoscută - speră să obţină peste 3 milioane de lire sterline pentru NHS (National Health Service), informează BBC.

În luna mai a anului trecut, cu ajutorul managementului Southampton General Hospital, artistul a montat lucrarea monocromă „Game Changer”.

Acum, el o scoate la licitaţie pentru a strânge fonduri pentru National Health Service, iar în spital va rămâne o reproducere a acesteia.

Lucrarea de 1 metru pătrat este estimată la 2,5 - 3,5 milioane de lire sterline.

Ea reprezintă un băiat care se joacă cu o păpuşă ce reprezintă o asistentă medicală NHS, în timp ce într-un coş de gunoi de lângă el se află abandonaţi Batman şi Spiderman. Păpuşa aleasă de el poartă mască, o capă şi un şorţ cu emblema Crucii Roşii.

Artistul britanic a lăsat atunci şi un mesaj scris pentru lucrătorii sanitari: „Mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi. Sper că asta luminează puţin locul, chiar dacă este în alb-negru”.

Casa de licitaţii Christie's a spus că lucrarea „oferă o imagine a speranţei” şi reprezintă „un omagiu personal adus celor care contribuie la revenirea din pandemie”.

„Game Changer” va fi văzută pentru prima dată în afara spitalului în perioada 8 - 15 martie, când va fi expusă la Christie's din Londra, înaintea licitaţiei din 23 martie.

Cea mai recentă lucrare a lui Banksy a apărut pe 1 martie, pe zidul fostei închisori din Reading.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut