Lucrarea „Flori“, de Adrian Ghenie, estimată la 40.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Ghenie

Lucrarea "Flori", de Adrian Ghenie, va fi licitată miercuri, în primul eveniment din 2017 al casei Goldart, având o estimare între 20.000 şi 40.000 de euro, informează News.ro.

Licitaţia de artă plastică ‘Valoarea în artă - pasiune, recorduri şi colecţii’ este prima din acest an a casei Goldart şi se va desfăşura miercuri, de la ora 19.30. Expoziţia cu lucrările de artă supuse licitaţiei este deschisă şi poate fi vizitată la sediul Casei de licitaţii Goldart.

Pe aceeaşi simeză vor sta alături numele mari ale picturii antebelice precum şi o lucrare a celui mai bine evaluat pictor român contemporan - Adrian Ghenie.

Lucrarea propusă în această licitaţie aparţine perioadei de formare a artistului, în care influenţa contextului imagistic şi cea a observaţiei naturii sub îndrumarea maestrului Brudaşcu construieşte un univers coerent plastic.

Rafinată cromatic, construită din tuşe libere, expresive, aproape monocromatică, cu accente de negru colorat în umbra şi lumini albe, ireale, lucrarea "Flori" anunţă o temă ce va fi reluată peste ani, inspirată de florile lui Van Gogh, intitulată “The Sunflowers in 1937” a cărei vânzare a marcat un nou record de preţ al autorului în 2016 (4 milioane euro).

"Format la şcoala suprarealismului lui Corneliu Brudaşcu (profesor al unei întregi generaţii de pictori ce scriu destinul postmodern al picturii româneşti), Adrian Ghenie se detaşează prin demersul său ideatic, prin proiecţia propriei identităţi în contextul contemporan, nu doar cultural, ci şi istoric", potrivit casei Goldart.

Lucrări semnate de Nicolae Vermont, Gheorghe Petraşcu, Eustaţiu Stoenescu, Corneliu Baba, Gheorghe Vanatoru, Ion Vraneantu, dar şi câteva prezente contemporane, oferă o imagine completă a artei româneşti ce provine din colecţii importante pentru a construi alte noi colecţii.

Expoziţia poate fi vizitată de luni - vineri, orele 10.00-18.00, la sediul Casei de licitaţii Goldart.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews