Luciditatea lui Camil Petrescu
0Personajele Gelu Ruscanu din „Jocul ielelor“ sau Ladima din „Patul lui Procust“ sunt intelectuali inflexibili moral. Anticalofilismul este o bătălie estetică (împotriva scrisului frumos) purtată de Camil Petrescu, care a proclamat formula literară a jurnalului şi a confesiunii.
Camil Petrescu este probabil cel dintâi scriitor care a simţit nevoia să coboare, în romanele sale, viaţa de pe scenă în stradă: „atât în sensul introducerii în limbajul eroilor a banalităţilor cotidiene, cât şi în acela al renunţării la emfaza care marca în romanul doric vorbirea şi gesturile personajelor". Aşa susţine criticul literar Nicolae Manolescu, în „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură" (Editura Paralela 45), subliniind că autorul „deteatralizează romanul".
„Ca să evit arbitrariul de a pretinde că gândesc ce se întâmplă în cugetul oamenilor, nu e decât o singură soluţie: să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu...Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti... Dar aceasta-i realitatea conştiinţei mele, conţinutul meu psihologic... Din mine însumi nu pot ieşi...", susţinea Camil Petrescu, tranferându-şi, în stil proustian, spiritul analitic şi luciditatea „ucigătoare" asupra personajelor sale.
„Îţi las tot, adică tot trecutul"
Tatăl lui Camil Petrescu a murit înainte de naşterea scriitorului (22 aprilie 1894), iar băiatul fost crescut de familia subcomisarului de poliţie Tudor Popescu, în mahalaua Obor. A făcut cele patru clase primare la o şcoala din Gura Oborului Vechi (1905), după care a urmat cursurile secţiei reale a colegiului „Sfântul Sava" şi a liceului „Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. Din 1913 s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Litere, unde l-a avut profesor, printre alţii, pe Petre P. Negulescu. A debutat la „Facla" în 1914, sub pseudonimul Raul D., cu articolul „Femeile şi fetele de azi". În timpul Primului Război Mondial a luat parte la câteva lupte, experienţa trăită inspirându-i cadrul romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi" (1930) şi un personaj remarcabil - Ştefan Gheorghidiu. „Îţi las tot, adică tot trecutul", îi spune, la final, acesta soţiei Ela, după ce prin experienţa războiului ia distanţă de obsesiile bărbatului înşelat sau nu.
„Absolutul morţii eclipsează absolutul iubirii", punctează Camil Petrescu în roman. Triunghiul conjugal este, de altfel, o temă care revine mereu în opera sa. Personajele scriitorului, printre care Gelu Ruscanu din drama „Jocul ielelor" (1918) sau Ladima din romanul „Patul lui Procust" (1933), sunt intelectuali hipersensibili, intransigenţi şi inflexibili moral, care nu îşi pot depăşi propriul eu. În timpul unui bombardament german, Camil Petrescu şi-a pierdut auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca profund, după cum reiese din „Jurnal": „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc".
Încă din anul 1920 a participat la şedinţele cenaclului „Sburătorul", condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă a publicat primele sale poezii. Furtunosul gazetar de stânga, Nicolae D. Cocea (ginerele lui Constantin Mille şi tatăl actriţei Dina Cocea) a fost modelul său spiritual. De altfel, Nicolae D. Cocea va deveni prototipul viitorelor personaje Gelu Ruscanu din „Jocul ielelor" sau Ladima din „Patul lui Procust".
În 1933 s-a disociat public de „Sburătorul", prin pamfletul „Eugen Lovinescu sub zodia seninătăţii imperturbabile". Pe plan literar a luptat cu tenacitate împotriva a ceea ce el numea spiritul „calofil", proclamând jurnalul şi confesiunea.
A scris despre Bălcescu
Timp de 10 ani (1933-1943), Camil Petrescu s-a dedicat studiilor filosofice. A nutrit ambiţia unui sistem personal - „substanţialismul" - sistem pe care l-a şi configurat în lucrarea publicată postum, în 1988, „Doctrina substanţei". După război a scris între 1953 şi 1957 romanul rămas neterminat „Un om între oameni" despre Nicolae Bălcescu, pe care Ion Negoiţescu îl va caracteriza drept „o întreprindere jalnică", criticând faptul că scriitorul a îmbrăţişat principiile realismului socialist. Bălcescu i-a inspirat lui Camil Petrescu, de altfel, în 1948, şi o piesă de teatru cu titlu omonim.