Lucian Dan Teodorovici, finalist la prestigiosul premiu Angelus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici se află printre cei şapte finalişti la Premiul Literar al Europei Centrale, „Angelus”, din Polonia, cu romanul „Matei Brunul”, publicat la Editura Polirom.

Lucian Dan Teodorovici, unul dintre cei mai importanţi scriitori români ai momentului, a intrat în cursa pentru merele premiu „Angelus”, din Polonia, cu romanul „Matei Brunul”, care a apărut la editura Polirom, în 2011 şi 2014, fiind disponibil şi în ediţie digitală.

Ediţia polonă a romanului a apărut la editurile Amaltea/ATUT, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar, prilej cu care, în luna februarie a acestui an, autorul şi-a întâlnit cititorii din Varşovia, Cracovia, Wrocław, Poznań şi Gdańsk.

Ceilalţi şase scriitori selectaţi în etapa finală sunt Jacek Dehnel (Polonia), Andrzej Stasiuk (Polonia), Drago Jančar (Slovenia), Olga Tokarczuk (Polonia), Ziemowit Szczerek (Polonia) şi Serhij Żadan (Ucraina).

Gala de decernare a premiului, cea mai importantă distincţie în domeniul creaţiei de proză pentru un volum tradus în limba polonă, va avea loc pe 17 octombrie, la Wrocław, se arată într-un comunicat al editurii Polirom.

În competiţie au fost înscrise 66 de romane, dintre care 14 au fost selectate, la începutul lunii august, în etapa semifinală.

De la prima ediţie a Premiului Angelus, în 2006, România a mai obţinut o singură nominalizare pe lista scurtă, în 2010 - Norman Manea, pentru romanul „Întoarcerea huliganului”, publucat tot la Editura Polirom.

„Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS este unul din cele trei premii literare importante din Polonia, pe lângă Premiul NIKE şi Premiul Literar GDYNIA (oferit de Primăria Oraşului Gdynia). Caracterul ANGELUS-ului este însă deosebit de cel al premiilor mai sus-menţionate. Fiind oferit de Primăria Oraşului Wrocław, oraş dintotdeauna multicultural şi tolerant, premiul se doreşte a fi o platformă de cunoaştere şi de înţelegere pentru spaţiul literar al Europei Centrale”, a declarat traducătoarea Radosława Janowska-Lascar.

„Romanul «Matei Brunul», editat în noiembrie 2014, se bucură încă de la apariţie de o primire călduroasă, atât din partea cititorilor (în ciuda faptului că mulţi subliniază că nu este deloc o lectură uşoară!!!), cât şi din partea criticii literare, primind cronici entuziaste, scrise cu o înţelegere profundă a cărţii”, a mai spus ea.

Una dintre cele mai apreciate apariţii ale anului editorial 2011, „Matei Brunul” a fost distins cu premiul literar „Augustin Frăţilă”, premiul revistei Observator cultural, premiul naţional de proză al Ziarului de Iaşi, premiul pentru proză al revistei Ateneu, premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România şi a fost desemnat „Cartea anului” de revista Contrafort.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”