London Symphony Orchestra despre prezenţa la Festivalul Enescu: „Sfinte Sisoe! Suntem la Bucureşti!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un membru al London Symphony Orchestra care a concertat în cadrul Festivalului Enescu pe scena Sălii Palatului, în serile de 8 şi 9 septembrie, scrie pe blogul de turneu al orchestrei că Bucureştiul e un „oraş plăcut", iar publicul „cald".


Cu un umor tipic britanic, textul de pe blogul orchestrei, http://lsoontour.wordpress.com, intitulat „Sinfte Sisoe! Suntem la Bucureşti! Sau, cel puţin, aşa credem..." conţine câteva episoade trăite de membrii London Symphony Orchestra în Capitală, în timpul Festivalului Enescu.

„Oamenii sunt tare prietenoşi, iar chelneriţa care ne-a servit pe o terasă din Lipscani ne-a întrebat: «Deci, nu sunteţi din România?». «Nu», i-a răspuns Malcolm cu un accent scoţian. «Suntem de la Londra. Am venit cu treabă»", povesteşte un membru al orchestrei. „E încântată şi ne întreabă ce facem aici. «Suntem cu London Symphony Orchestra...». «Sfinte Sisoe! Minunat!», răspunde chelneriţa sincer impresionată, într-o engleză excelentă, poate doar un pic influenţată de serialele cu Batman din anii ‘60 ".

Sala Palatului - „fierbinte", publicul minunat

Prezenţi şi în urmă cu doi ani în festival, membrii London Symphony Orchestra cred că Bucureştiul s-a schimbat. „E cu totul alt oraş. Şi nu, nu e Budapesta".

Citeşte şi: Festivalul Enescu, gata de start

Despre Sala Palatului, unde au interpretat Mahler, Simfonia nr. 6 sub bagheta lui Horia Andreescu, pe 8 septembrie, şi Simfonia nr.4 de Brahms, dirijată de Nikolai Znaider, cei de la London Symphony Orchestra îşi amintesc că era „foarte fierbinte", iar publicul minunat.

„Ni s-a spus că sistemul de aer condiţionat e situat fix în spatele sălii imense. Până la finalul repetiţiilor, ne ridicam fiecare în picioare, aflându-ne în grade diferite de rău şi ameţeală. Din păcate, concertele vor fi televizate, aşa că trebuie să avem sacourile pe noi", mărturiseşte membrul orchestrei.

În seara primului concert „se aud deja aplauze de cum urcăm pe scenă şi senzaţia e tare plăcută". „Mă uit în public şi văd spectatorii cum îmi fac cu mâna. Sunt cât pe ce să le fac şi eu cu mâna, gândindu-mă că aşa e politicos, când îmi dau seama, pe măsură ce mă apropii, că, de fapt, îşi fac vânt de la căldură", mai scrie membrul London Symphnony Orchestra, autoironic. „În fine, mă aşez şi mă bucur că n-am apărut la televizor".

Pe blog, muzicianul vorbeşte şi despre colaborarea cu dirijorii Horia Andreescu, un „român fermecător", dar şi despre noua ipostază a violonistului Nikolai Znaider, cea de dirijor. „Trebuie să recunosc că aveam emoţii în privinţa acestei colaborări, dar Znaider ca dirijor e bun, chiar foarte bun".

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul