Lena Constante: „Vreau să vorbesc de starea de detenţie, ca atare. Cu perfecta cunoaştere a faptelor”
0Mărturiile Lenei Constante din tulburătorul volum “Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România” vor fi evocate, mâine, de la ora 19.00, într-o dezbatere de la Librăria Humanitas Cişmigiu.
Dezbaterea de mâine, la care vor participa Ioana Bot, Dan C. Mihăilescu, Ioan Stanomir şi Lidia Bodea, este prilejuită de o nouă ediţie apărută la Humanitas a volumului de memorialistică scris de Lena Constante.
Publicată în 1990 la, Paris, sub titlul „L’Évasion silencieuse”, apoi în româneşte (în versiunea autoarei) la Editura Humanitas, în 1992, reeditată în 1995 la Editura Florile Dalbe, cartea a fost de asemenea tradusă în engleză, italiană şi spaniolă. Ediţia românească a primit premiul „Lucian Blaga“ al Academiei Române şi a fost urmată de un al doilea volum, „Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea-Ciuc, 1957–1961” (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993, reed. Editura Florile Dalbe, 1996), în curs de apariţie la Editura Humanitas.
„Publicarea lor, la începutul anilor ’90, a reprezentat una dintre cele mai importante recuperări ale memoriei traumatizate, obnubilate, a istoriei noastre recente – adică, a crimelor comunismului românesc – prin intermediul unei mărturii, de o complexitate şi de o precizie aparte, asupra unuia dintre episoadele cele mai sângeroase şi absurde ale instaurării dictaturii la noi. Desigur, asemenea cărţi răspundeau (imediat după sfârşitul dictaturii, dar şi în zilele noastre), în primul rând, nevoii culturii româneşti de a «recupera trecutul», concretizată printr-o adevărată foame de adevăr. Toate ediţiile acestea sunt, în prezent, epuizate, iar difuzarea deficitară a cărţilor în primul deceniu al postcomunismului românesc face ca bibliotecile publice să le numere doar arareori în fondurile lor. Una dintre cele mai cutremurătoare cărţi despre infernul comunist se vede astfel condamnată, pe nedrept, la uitare. Prezenta ediţie s-a născut din dorinţa de a remedia această situaţie...”, a precizat criticul literar Ioana Bot.
„Vreau să vorbesc de starea de detenţie, ca atare. Cu perfecta cunoaştere a faptelor. Viaţa de toate zilele într-o celulă. Cred că am trăit o experienţă unică. O femeie, singură, de-a lungul multor ani. Ani făcuţi din ore, din minute, din secunde. Secundele acestea aş vrea să le povestesc, aceste 3600 de secunde dintr-o oră, aceste 86400 de secunde dintr-o zi, care se târşâie încet, de-a lungul trupului, şerpi băloşi urcându-ţi-se în spirale de la picioare până la gât, fără răgaz, fără milă, de dimineaţa până seara şi în nopţile de insomnie, prea dese, continuând să te înlănţuiască fără odihnă şi fără oprire, la nesfârşit. Pentru că vreau să vorbesc şi de demnitatea umană. Şi de acele femei, mai târziu tovarăşele mele de penitenciar, care, împotriva a tot şi a tuturor, au rămas fiinţe profund umane. Şi ca să afirm o speranţă. Speranţa că într-o zi îndepărtată omul va învinge firea. Nu schimbând cursul apelor, deşerturile sau cucerind cosmosul, ci schimbându-se pe sine însuşi. Schimbându-şi inima şi mintea.“, scrie Lena Constante în volumul “Evadarea tăcută”.