Legendara comedie „Preşul” de Ion Băieşu, în pregătire la TNB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Repetiţii pentru „Preşul”, la TNB, cu Marius Rizea şi Emilia Popescu       FOTO: Florin Ghioca / TNB

La mai bine de 30 de ani de la marele succes pe care l-a avut cu spectacolul „Preşul”, regizorul Mircea Cornişteanu revine cu celebra comedie a lui Ion Băieşu, de data aceasta la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Spectacolul care a atras vreme de 13 ani zeci de mii de spectatori va avea de această dată o distribuţie remarcabilă, cu actori care deja au dovedit că au comedia la degetul mic: Emilia Popescu, Raluca Petra, Marius Rizea, Alexandru Bindea, Ovidiu Cuncea, Monica Davidescu, Tomi Cristin, Eduard Adam, Erika Băieşu, Irina Antonie şi Alexandru Barbu.

„Scrisă în urmă cu jumătate de veac şi jucată în nenumărate teatre de nenumărate ori, „Preşul” a stârnit cascade de râsete, fiind, cred, comedia românească postbelică cea mai gustată de toate categoriile de public, lucru destul de rar întâlnit. De ce, oare? Cred că pentru măiestria comediografului Băieşu de a ne pune înaintea ochilor o oglindă în care ne vedem aşa cum suntem, fără deformări. Râdem cu lacrimi de ceea ce zărim, uitând cel mai adesea că râdem de noi înşine. N-ar fi rău dacă, pentru o clipă, ne-am gândi că poate semănăm cu cei de care râdem!”, declară regizorul Mircea Cornişteanu, care promite o comedie mult mai spumoasă de această dată, faţă de precedenta montare.

De altfel, textul lui Băieşu se ancorează perfect în actualitate. Replicile, situaţiile şi relaţiile personajelor sunt uşor de recunoscut în prietenii, vecinii şi rudele noastre.  Totul pleacă, aşa cum o spune şi titlul piesei, de la un preş. Dar nu unul oricare. Eroul piesei, Pamfil P. Pamfil, se confruntă cu o problemă de viaţă şi de moarte cu vecinul sau M.N.Zisu. Acesta din urmă este acuzat că se şterge „ilegal” în fiecare seară pe preşul lui „de lână pură”. „Eu am un preş de lână pură, că îmi place să mă şterg pe ceva de bună calitate. E tabietul meu, e singura mea bucurie pe lume”, spune Pamfil. Pentru a se răzbuna pe vecinul său, Pamfil recurge la un plan diabolic, însă nu lipsit de umor. Confruntarea cu M.N.Zisu va fi epocală şi va stârni hohote de râs. 

Premiera noului spectacol este preconizată pentru finalul lunii martie, atunci când spectatorii vor fi luaţi cu „Preşul”.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”