Lecţia germană de teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olga Török (stânga), Silvia Török şi Alex Halka pe scena Teatrului German

„Nu voi uita această noapte niciodată; această tristeţe şi această fericire împreună.“ Fraza aceasta, rostită de o domnişoară precoce, pe nume Iris, e mult mai elocventă decât toată emoţia la care va încerca să ajungă textul de mai jos.

Spectatorii care i-au scos la aplauze de vreo şase ori pe actorii Teatrului German de Stat Timişoara, în seara premierei, nu vor uita, probabil, prea uşor, atmosfera de vis nebun, umorul prins într-un dans absurd, atent coregrafiat, erotismul coroziv din unele scene şi cele cinci interpretări reglate la milimetru.

„Fetiţa din bolul peştelui auriu", spectacolul regizat de Radu Afrim după piesa canadianului Morris Panych, şi-a câştigat, după două ore de râs, miraj şi melancolie, locul lui în topul celor mai impresionante producţii afrimiene.

Fosta fetiţă

Acest spectacol este cronica ultimelor zile ale copilăriei lui Iris, o fetiţă care a trăit, până atunci, o viaţă simplă şi plăcută, „cu nalbe-de-grădină şi gândaci striviţi şi gem". Maturitatea a lovit-o cam brusc.

Mama ei i-a aruncat peştişorul auriu la WC şi apoi a anunţat că-i părăseşte, pe ea şi pe tatăl ei. Normal, vina e şi a mult-prea-crudei Iris, care n-a ştiut că nu trebuie să se ataşeze de ceva ce alunecă prea uşor pe ţeava de la toaletă.

Iris este strivită de răceala care înlocuieşte dragostea dintre mama şi tatăl ei şi se refugiază, de multe ori, în imaginaţie. Imaginaţia ei este decorul casnic-luxuriant al lui Dragoş Buhagiar, scenograf care colaborează pentru prima oară cu Radu Afrim.

În casa pe care şi-oaminteşte luminoasă şi colorată, cu ferestre mari, care dau spre ocean, locuiesc părinţii ei şi Miss Rose, care le plăteşte chirie - un transsexual picant, excelent interpretat de Rareş Hontzu - personaj cu limba ascuţită şi cu o la fel de tăioasă poftă de viaţă.

Un aer proaspăt vine dinspre „nemţi", aşa cum îi alintă Radu Afrim. Trupa teatrului este o revelaţie, mai ales că personajele au consistenţă şi aproape că nu există rol secundar. Silvia Török, la debutul ei la Teatrul German, dozează perfect, în reţeta aceluiaşi personaj, autismul, naivitatea şi sexualitatea incipientă.

Iris este o fetiţă care se joacă serios de-a stresul - pe de o parte este bombardată de iminenţa unui atac nuclear (acţiunea piesei are loc în timpul crizei rachetelor din Cuba, iar panica indusă de mass-media e o explozie în sine), pe de altă parte încearcă să reziste războiului din familie.

Sylvia (Olga Török), soţia neglijată, mereu cu gândul la o fostă dragoste, şi Owen (Alex Halka) nu reuşesc să se scoată unul pe altul din plictiseala matrimonială, chiar dacă viaţa le este piperată de apariţia unui naufragiat misterios (Horia Săvescu - Mr. Lawrence),care stă mai mult mut şi gol, şi pentru care Sylvia are o pasiune trecătoare.

Radu Afrim, la primul spectacol pentru Teatrul German, adaugă consistenţă unui repertoriu care a devenit din ce în ce mai promiţător. Interpretările sunt credibile şi emoţionante, ideile lui Afrim sunt surprinzătoare, costumele create de Dragoş Buhagiar sunt o desfătare, spectacolul este magnific. Şi multe alte lucruri mai sunt. De văzut.

Info

- Teatrul German de Stat, Timişoara

- Fetiţa din bolul peştelui auriu

- Regia: Radu Afrim

- Decorul şi costumele: Dragoş Buhagiar

- Cu: Silvia Török, Olga Török, Alex Halka, Horia Săvescu, Rareş Hontzu

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine