La palat, printre taxiuri

Prima ediţie a Turneului Naţional „Muzica Palatelor Româneşti“ a fost umbrită de neglijenţe organizatorice. Concertele au avut loc la Conacul de la Tescani (Muzeul Naţional George Enescu - secţia Tescani), Castelul de la Miclăuşeni, Palatul Cuza din Iaşi (Muzeul Unirii), Castelul Peleş şi Palatul Mogoşoaia.

Cu siguranţă, Peleşul nu este Buckingham Palace. Dar atunci când te strecori cu greu către intrarea în curtea castelului din Sinaia, blocată, sâmbăta, de taxiuri, maşini cu numere de Covasna, Călăraşi sau Bucureşti şi vezi farmecul locului strivit de această dezordine neîmpiedicată de nimeni, ţi-ai dori să se aplice şi la noi amenzi ca în centrul Londrei.

După ce ai văzut turişti căţărându-se câte patru odată pe tunurile din faţa Peleşului fără să le spună nimeni nimic, te întrebi dacă - în cazul în care eşti castel, în România - e mai bine să fii ca Peleşul, celebru, accesibil şi aproape de Bucureşti, sau pierdut undeva în Moldova, precum castelul de la Miclăuşeni.

Ce m-a făcut să am astfel de gânduri? Participarea la unul dintre concerte, cel de la Peleş, din cadrul primei ediţii a Turneului Naţional „Muzica Palatelor Româneşti", turneu organizat de Radio România Cultural şi Exces Music, prin programul „Oportunităţi la tine acasă" şi care avea să se încheie cu un recital susţinut în Sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia de acelaşi Resonance Quartet, care a participat la întreg periplul muzical.

A fost vorba despre un drum de 1.500 de kilometri petrecut în nouă zile de turneu, în care violonista Ioana Jijian, violista Emilia Rotomeza, flautista Nicoleta Angheloiu şi violoncelista Gabriela Bokor împreună cu iniţiatorul şi moderatorul concertelor, Sebastian Crăciun, au prezentat cinci recitaluri în faţa unui public entuziast.

Traseul muzicii

Anul acesta au fost Conacul de la Tescani (Muzeul Naţional George Enescu - secţia Tescani), Castelul de la Miclăuşeni, Palatul Cuza din Iaşi (Muzeul Unirii), Castelul Peleş şi Palatul Mogoşoaia, anul viitor poate vor fi mai multe sau poate vor fi altele.

Am ajuns la unul singur dintre acestea, la Sinaia. Îndrumată cu grijă pe o cale discretă, ce ocoleşte Peleşul prin spate, ajung la Sala cu orgă, care era deja plină de spectatorii aşteptând concertul, organizatorii căutând scaune suplimentare prin castel pentru a mări numărul de locuri.

Dintre cele trei lucrări prezentate în aceeaşi succesiune în toate aceste locuri celebre, respectiv Sonata bizantină de Paul Constantinescu, Trio pentru vioară, violă şi violoncel de Jean Francaix şi Cvartetul KV 285 în re major de Mozart, opţiunea publicului s-a îndreptat spre ultimele două, prezentate cu imaginaţie şi umor în cazul lui Francaix, cu strălucire şi stăpânire stilistică în cazul lui Mozart de încântătoarele membre ale Resonance Quartet.

Ideea este generoasă şi într-adevăr, cu un sprijin mediatic pe măsură, poate scoate din uitare locuri care dacă rămân mute, dacă nu sunt puse în vibraţie de un tip de artă plină de viaţă, aşa cum este muzica clasică, vor dispărea complet din imaginea pe care o au contemporanii noştri despre România, imagine dominată de multe ori de grotescul multor construcţii ale zilelor noastre ,complet străine celor mai simple reguli ale arhitecturii.

În afară de castelul de la Miclăuşeni, le ştiam pe toate celelalte. Dar sunt convinsă că acest drum ce se îndreaptă în direcţia aducerii în atenţia publicului a palatelor româneşti, atâtea câte mai sunt, prin muzica clasică, poate fi o soluţie, chiar dacă parţială, privind o repoziţionare a ceea ce contează şi ce nu, în realitate, în viaţa societăţii noastre bulversate.