La moartea unui mare scriitor. „Günther Grass scria prea mult şi trăia prea intens”

Günther Grass, celebrul scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, care a încetat din viaţă săptămâna aceasta, este omagiat de scriitori importanţi, printre care Orhan Pamuk, Lawrence Norfolk şi John Irving.

Într-un amplu material publicat în cotidianul britanic „The Guardian”, prozatorul de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1999, este evocat din multiple perspective, calităţile literaturii sale şi specificul destinului său artistic fiind abordate din unghiuri diferite.

O evocare de impact îi aparţine lui scriitorului turc Orhan Pamuk, de asemenea câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură. Pentru el, autorul celebrului roman  „Toba de tinichea” a fost „un prieten generos, curios şi foarte cald, care după ce a trecut de 80 de ani a continuat să-şi fumeze pipa şi să scrie”.

Orhan Pamuk s-a referit, pe scurt, şi la influenţa cărţilor lui Günther Grass în Turcia: „Când s-a tradus în turcă «Toba de tinichea» la începutul anilor ’70, scriitorii turci de modă veche, din zona realismului socialist au constatat cu surprindere că un roman politic poate să fie şi experimental, şi accesibil. El ne-a învăţat că temeiul unei poveşti trebuie să fie ingeniozitatea scriitorului, oricât de crudă ar fi povestea şi oricât de politică. În 2005, când am fost supus la presiuni şi trimis în judecată de guvern, mi-a luat apărarea.”

„Lui Grass i s-a întâmplat aproape tot ce i se putea întâmpla unui scriitor European în secolul XX”, scrie prozatorul britanic Lawrence Norfolk, pasionat de ficţiunea istorică. Prin ochii lui, portretul lui Günther Grass este astfel: „Fiu al unei poloneze catolice şi al unui neamţ protestant, a luat poziţii contradictorii toată viaţa. Cărţile lui trăiesc din tensiune, puterea lor stă în personaje – oameni buni, răi, urâţi şi indiferenţi, care-şi fac drum prin romanele lui extraordinare. Probabil că scria prea mult şi trăia prea intens. Cărţile lui, rebele şi excesive, vor rămâne oricum. Ca scriitor, îl salut. Ca cititor, îl admir. O să recitesc «Toba de tinichea»”.