La Institutul Blecher, chiar despre Blecher, cu Radu Jude, regizorul care-l ecranizează pe scriitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică 20 martie, la ora 19.00, ediţia 123 a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26), îi are ca invitaţi pe Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora, care vor sta de vorbă chiar despre fascinantul scriitor interbelic.

„Nu, fireşte că nu l-am uitat pe Blecher. La aproape şapte ani de la centenarul Max Blecher, adică la aproape şapte ani de când am început seria de evenimente şi lecturi intitulată „Institutul Blecher” (ajunsă la ediţia 123), la cinci ani şi jumătate de la fondarea unei edituri care îi poartă numele, duminică ne adunăm să vorbim despre literatura acestui extraordinar scriitor, comparat cu Kafka şi Bruno Schultz, despre filmul lui Radu Jude care îl are ca protagonist şi va ajunge pe marile ecrane anul acesta, despre numeroasele traduceri ale romanelor „Întâmplări în irealitatea imediată” şi „Inimi cicatrizate”, spun organizatorii de la Institutul Blecher.

Romanciera Simona Sora, psihanalista şi autoarea Daniela Luca şi regizorul Radu Jude vor discuta la Tramvaiul 26 despre posteritatea şi despre actualitatea lui Max Blecher, într-o întâlnire moderată de Claudiu Komartin şi Emanuela Ignăţoiu-Sora.

Citeşte şi: Max Blecher, un Kafka român

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein