Jurnalul unui triunghi conjugal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MIERCURI, 3 AUGUST Volumul cu romanele „Însemnări din subterană“ şi „Eternul soţ“ va fi distribuit cu „Adevărul“, la preţul de 14,99 lei. Astăzi găsiţi la chioşcuri al doilea volum al romanului „Idiotul“. Nu rataţi, săptămâna viitoare, alte scrieri ale lui Fiodor Mihailovici Dostoievski!

Într-o notă a autorului, Dostoievski explică foarte clar că şi personajul care scrie, şi „Însemnările" însele sunt imaginare, dar că omul de acest fel ar trebui să existe în societate. „Voiam să prezint în faţa publicului, mai vizibil decât în mod obişnuit, unul dintre caracterele timpului de curând apus. Este unul dintre reprezentanţii unei generaţii care încă mai există. În acest fragment, intitulat «Subterana», personajul se prezintă singur, îşi prezintă viziunea şi parcă vrea să explice cauzele care au determinat şi care trebuiau să determine apariţia sa în mediul nostru", scrie Dostoievski.

Personajul principal se consideră un om bolnav şi un funcţionar malefic, dar tonul său trădează o imensă ironie şi o înţelegere a propriului caracter. „Păi, tocmai în asta constă toată poanta, tocmai asta-i marea mârşăvie, că tot timpul, chiar şi în clipa în care eram extrem de veninos, recunoşteam în sinea mea, cu ruşine, că nu sunt un om rău, nici o persoană înrăită, doar sperii şi eu aşa vrăbiile, ca să mă distrez. Fac spume la gură, dar aduceţi-mi vreo păpuşică, daţi-mi un ceiuc cu zăhărel şi, mă rog, o să mă liniştesc", îl caracterizează Dostoievski.

Un triunghi conjugal

În „Eternul soţ", un bărbat se trezeşte urmărit de soţul unei femei recent decedate, de care a fost îndrăgostit în urmă cu nouă ani. Scris în numai trei luni, „Eternul soţ" reia tema geloziei, dintr-un unghi proaspăt. Cel urmărit, Alexei Ivanovici Velcianinov, este ipohondru, melancolic, singuratic şi are pierderi de memorie. Pavel Pavlovici Trusoţki, pe care soţia lui îl înşelase odinioară cu Velcianinov, este vizitat de stafia soţiei sale şi este capabil să comită gesturi extreme.

Nu rataţi!

Joi, 28 iulie

Al doilea volum al romanului „Don Quijote de La Mancha", de Miguel de Cervantes, poate fi achiziţionat, împreună cu ziarul, la preţul de 12,99 lei. Ediţia pe care o puteţi cumpăra cuprinde cunoscuta traducere semnată de Ion Frunzetti şi Edgar Papu.

Vineri, 29 iulie

Volumul „Deserturi cu ciocolată" din Colecţia „Delicii în bucătărie" va fi distribuit cu „Adevărul", la preţul de 14,99 lei. Amatorii de dulciuri vor găsi în paginile bogat ilustrate reţete de tarte şi torturi delicioase, precum şi trucuri utile în prepararea unor prăjituri irezistibile.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Efectele suprinzătoare ale cititului. Ce spun specialiștii despre lectură și care sunt beneficiile asupra sănătății
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Universitatea Craiova, primul eșec înregistrat în actualul sezon de Superliga. Oțelul a învins liderul
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză