Jurnalul unui temerar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanul „Ocolul Pământului în 80 de zile“ va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 11,99 lei. Phileas Fogg este temerarul londonez care câştigă un pariu aproape imposibil, în povestirea lui Jules Verne: să străbată lumea într-un timp record.

La sfârşitul anilor 1800, cartea a revoluţionat ritmul romanelor de aventuri. Extrem de dinamică, naraţiunea ducea cititorii pe mai multe continente într-un timp foarte scurt. „Ocolul Pământului în 80 de zile" nu şi-a pierdut nici astăzi forţa narativă, iar scriitura a rămas la fel de lucidă şi de vizionară.

În Londra anului 1872, trăieşte şi Phileas Fogg, un gentleman misterios şi destul de înstărit, care nu-şi afişează ostentativ opulenţa. Fogg iese în evidenţă prin meticulozitatea sa. Îşi concediază valetul, din cauza unei erori banale (apa destinată bărbieritului avea cu două grade Fahrenheit mai puţin decât trebuia) şi îl angajează pe cel care îi va fi partener în călătoria lui extravagantă: pe francezul Passepartout.

Pericole la tot pasul

Este 2 octombrie 1872 şi Phileas Fogg merge la Clubul Reform, al cărui membru este. La un moment dat, în timpul unei discuţii, bărbatul se înflăcărează şi pune pariu că va străbate lumea, de la un capăt la altul, în doar 80 de zile. Se angajează că va aduce şi dovezi, prin care să demonstreze că nu s-a abătut de la ruta sa, în aşa fel încât să prevină eventuale acuzaţii de înşelătorie. Prin urmare, ia trenul din Londra la 8.45 PM, la 2 octombrie 1872, şi promite că se va întoarce la Clubul Reform peste 80 de zile.

Itinerarul pe care şi l-a propus este următorul: Londra - Suez (Egipt) - Bombay - Calcutta - Hong Kong - Yokohama - San Francisco - New York - Londra. Călătoria se dovedeşte de la început destul de dificilă, mai ales că pe urmele lor apare şi un detectiv de la Scotland Yard, care îl confundă pe Fogg cu un spărgător de bănci.

Pasagerii ajung la Bombay cu două zile mai devreme decât era planificat, dar pierd avansul, pentru că nu fusese terminată construcţia căii ferate indiene. În drumul lor se simt obligaţi moral să salveze o femeie condamnată la ardere pe rug. Şi s-au scurs abia câteva zile de la începutul periculosului voiaj...

Cărţile şi DVD-urile din colecţiile „Adevărul" pot fi procurate, în Bucureşti, şi de la magazinele Mic.Ro.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele