John Grisham, afirmaţii incendiare despre pornografia infantilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai prolifici romancieri americani contemporani, John Grisham, şi-a cerut scuze după ce a critiat sistemul judiciar american pentru că acordă pedepse prea dure celor care urmăresc pe internet imagini cu pornografie infantilă.

Autorul romanului „...Şi vreme e ca să ucizi”, John Grisham, a afirmat într-un interviu recent că unii dintre bărbaţii condamanţi la închisoare pentru vizionarea online a imginilor cu pornografie infantilă primesc pedepse prea grele, când, de fapt vina lor est că într-o seară au băut prea mult şi, navigând pe Internet, au dat peste un astfel de filmuleţ. „Avem, în prezent, puşcăriile pline de tipi de vârsta mea. Bărbaţi albi în vârstă de 60 de ani, închişi, care nu au făcut niciodată rău nimănui şi care nu ar atinge niciodată un copil”, a declarat Grisham pentru The Telegraph. Scriitorul a mai spus că „un bun prieten” de-al său a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că a urmărit videoclipuri cu pornografie infantilă pe un site care difuza imagini cu „târfe de 16 ani”, într-o perioadă în care consuma alcool fără să se controleze. „Au intrat pe internet într-o noapte şi au început să navigheze, probabil că au băut prea mult sau cine ştie, au făcut alegeri greşite, au mers prea departe şi au dat peste pornografie infantilă”, a continuat el. Comentariile sale au atras însă criticile organizaţiilor din domeniul luptei contra abuzului sexual asupra copiilor şi ale unor experţi juridici.

„Afirmaţii iresponsabile”
„Comentariile domnului Grisham transmit mesajul periculos că «doar privitul» pe internet nu face niciun rău”, a declarat, pentru BBC News, Jon Brown, de la organizaţia NSPCC, care luptă împotriva abuzării copiilor. „De fapt, fiecare imagine este a unui copil adevărat care a suferit şi de fiecare dată când aceste imagini sunt accesate sau descărcate de pe internet rezultă o cerere pentru astfel de materiale care, în cele din urmă, duc la perpetuarea abuzului asupra copiilor”, a explicat Brown. Iar Bharti Patel, director executiv în cadrul Ecpat UK, o reţea de organizaţii care lucrează în domeniul stopării exploatării copiilor, a catalogat comentariile lui John Grisham drept „iresponsabile”.
De curând, însă, Grisham a publicat pe site-ul propriu un mesaj în care îşi cere scuze pentru declaraţiile făcute, conform bbc.com, spunând că oricine abuzează de un copil trebuie să sufere toate rigorile legii.
„Orice persoană care abuzează de un copil, de plăcere sau pentru bani, trebuie să sufere toate rigorile legii”, a scris autorul american, în vârstă de 59 de ani, care se pregăteşte de lansarea unui nou roman, pe teme de drept. „Comentariile mele nu au avut ca scop afişarea unei presupuse înţelegeri sau milă faţă de cei condamnaţi pentru infracţiuni de natură sexuală, în special pentru molestarea sexuală a copiilor. Nu mă pot gândi la ceva mai vrednic de dispreţ”, a mai explicat el.

„Nu am nicio milă faţă de adevăraţii pedofili. Dumnezeule, vă rog, închideţi-i pe oamenii aia! Dar foarte mulţi dintre oamenii ăştia nu merită pedepse cu închisoarea dure şi tocmai asta primesc”.


John Grisham s-a născut în Jonesboro, Arkansas, la 8 februarie 1955, într-o familie modestă. Dupã absolvirea Facultăţii de Drept, a practicat avocatura timp de aproape un deceniu în Southaven. În 1983, a fost ales în Camera Reprezentanţilor din Mississippi, din partea democraţilor, for din care a făcut parte până în 1990. În timpul liber, ca hobby, Grisham a început munca la primul său roman şi a avut nevoie de trei ani pentru a scrie „...Şi vreme e ca să ucizi”, pe care l-a finalizat în 1987. Grisham a continuat să scrie cel puţin un roman pe an, cele mai multe dintre ele devenind imediat bestselleruri. Publishers Weeky l-a declarat pe Grisham „romancierul cu cele mai bune vânzări al anilor 1990“, cu peste 60 de milioane de exemplare vândute. Printre cel mai importante romane ale sale, traduse în limba română şi publicate la editura RAO sunt „...Şi vreme e ca să ucizi”, „Apelul”, „Avocatul străzii” şi „Camera morţii”. Grisham a vândut peste 275 de milioane de cărţi în cei peste 25 de ani ai carierei sale literare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese