Jocul de-a umorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul joc de-a vacanţa aglutinează abil râsul, drama şi manifestul social. Radu Afrim pătrunde în mediul corporatist şi îi subminează scorţoşenia, trimite vacanţa peste umanoizii robotizaţi, îi reumanizează, le revalorifică potenţialul afectiv.

Regizorul îi îndrăgosteşte pe birocraţi de tot ceea ce nu sunt, le injectează în creier libertatea şi îi infectează cu personalitate.

Afrim ironizează prin discurs regizoral patetismul scrierii dramatice, travestind un personaj-cheie şi vulgarizând copios unele pasaje greţos-romantice.

Spectacolul „Jocul de-a vacanţa“ (opţiune 9), regizat de Radu Afrim la Teatrul Municipal din Baia Mare, instituie o nouă ordine semantică în textul lui Mihail Sebastian, ierarhizând altfel priorităţile naraţiunii.

În piesa originală, personajele îşi consumă interacţiunile în 1936, la pensiunea Weber, o vilă construită undeva în munţii Ardealului. Radu Afrim lecturează povestea, în versiunea ei nouă, la un etaj al unei clădiri de birouri din 2009, unde tastele computerelor latră ca nişte mitraliere stricate. Iar Ştefan decide să ia „altitudine“ în faţa rutinei agresive, muncii înjositoare şi automatizării sentimentale.

Scoate un pistol şi îşi sechestrează colegii. „Ameninţaţi“ cu libertatea, ostaticii renunţă la morgă, scapă de telefoanele mobile, rup orice legătură cu exteriorul şi încep să trăiască în dictatura lui „dolce far niente“.

Evadarea personajelor din fosta lor viaţă este totală. Captivi în vitaminizanta lene absolută, Ştefan Valeriu, Bogoiu, Madam Vintilă, Corina şi Jeff reînvaţă să comunice. Îşi dau jos măştile de conjunctură şi vorbesc, toţi odată sau în schimburi de mingi 1 la 1.

Afrim riscă total şi conştient, dar fără să aibă ceva de pierdut, transformând-o pe doamna Vintilă în personaj masculin.

Profitând de armonia sincerităţii laxe, care le convine de minune tuturor, colegul Vintilă îşi asumă identitatea sexuală, spunând că este un bărbat căruia îi plac bărbaţii. Prin surprinzătoarea sa lovitură de teatru, Afrim îşi permite apoi să parodieze multe clişee care stigmatizează homosexualii.

O scenă memorabilă

Spre deosebire de textul lui Sebastian, unde personajele sunt traversate de frisoanele oftăturilor derizorii, la Afrim aluziile sexuale sunt puse în practică. Memorabilă este scena în care Corina îl corupe pe Jeff, adolescentul naiv. Jocul de-a vacanţa pe trupul gol este una dintre numeroasele idei năucitor-admirabile ale spectacolului.

Corina îi cere lui Jeff să-i deseneze pe corp o hartă imaginară a locurilor fierbinţi, iar scena de sex poate fi una dintre cele mai fermecătoare, duioase şi pudice scene de dragoste din teatrul recent.

Singura acuzaţie care i se poate aduce spectacolului este trecerea uneori prea abruptă de la umorul lejer la segmentele cu o puternică încărcătură lirică.

Este singurul moment în care spectacolul merge pe un drum cu gropi, dar zgâlţâiala este neglijabilă. „Jocul de-a vacanţa“ (opţiune 9) este un spectacol plin de tensiune sexuală, dar şi cu excitante acumulări de umor, în text şi subtext, în care îţi iau ochii doi comedieni sclipitori, Ionuţ Mateescu (Bogoiu) şi Ioan Codrea (Madam Vintilă).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro