Joaquín Cortés a făcut Sala Palatului să danseze în paşi de flamenco (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

”Regele flamencoului”, Joaquin Cortes, a revenit în România cu un nou spectacol, ”Gitano”, în care a adus dansatoare şi muzicieni de excepţie, care au făcut un show în care micile gafe au trecut neobservate.

Alături de opt dintre cei mai buni dansatori ai Spaniei, doi dansatori de flamenco, 17 muzicieni şi 8 vocalişti de flamenco, Joaquín Cortés a susţinut un regal coregrafic, îmbogăţit cu efecte audiovizuale.

La 46 de ani, în ciuda câtorva kilograme în plus şi unui ”surplus” pe abdomen, Cortes a reuşit să smulgă urale publicului preponderent feminin, care a ocupat rânduri cât mai aproape de scenă. Alternând scene de dans cu melodii spaniole cu influenţe ”gitano”, dansatorul şi-a dozat energia suficient cât să ofere un moment de final care a ridicat spectatorii în picioare. 

Au fost apreciate şi dansatoarele care l-au însoţit şi care, cu mişcări lascive l-au acompaniat în câteva dansuri. N-a mai contat nici cortina trasă în mijlocul unui dans din greşeală, nici bliţurile telefoanelor care l-au enervat în dese rânduri. La final, lumea a plecat mulţumită, chiar dacă pe acoluri unele voci încă îi pomeneau kilogramele în plus.

Şi pentru că este un dansator profesionist până la capăt, la trei ani de la ultimul său show în Bucureşti, Cortes le-a oferit fanelor şi un bis aplaudat minute în şir.

Joaquin Cortes - spectacol la Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului