Japoneza Sena Hidaka, distinsă cu titlul de prim-balerină a Baletului Naţional Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artista de origine japoneză Sena Hidaka (22 de ani) a primit titlul de prim-balerină a Baletului Naţional Român, ieri, 26 februarie, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, la finalul baletului „Don Quijote“. În acest spectacol, balerina a interpretat, pentru prima dată în cariera sa, rolul principal, Kitri. Distincţia i-a fost înmânată de către Johan Kobborg (41 de ani), directorul artistic al Baletului Naţional Român.

Sena Hidaka este absolventă a Academiei Vaganova din Sankt Petersburg, una dintre cele mai renumite şcoli de balet din lume. Artista, în vârstă de 22 de ani, s-a alăturat echipei Operei Naţionale Bucureşti în anul 2011, iar repertoriul său cuprinde, până în prezent, roluri din balete precum: „Don Quojite“ (foto), „Giselle“, „Baiadera“, „Corsarul“, „Spărgătorul de nuci“ şi „La Sylphide“

„Una dintre cele mai talentate balerine ale Operei Naţionale Bucureşti, Sena Hidaka, se dăruieşte într-un mod exemplar fiecărui rol. Talentul ei, internaţional cunoscut, este unic nu doar prin tehnica excelentă, ci şi prin interpretarea plină de originalitate şi de graţie. Voi urma îndeaproape, cu emoţie şi mândrie, dezvoltarea artistică a Senei Hidaka, unul dintre dansatorii de frunte ai Baletului Naţional Român, o artistă preţuită de colegi şi public, deopotrivă“, a declarat Johan Kobborg, director artistic al Baletului Naţional Român

Următorul spectacol, în care va putea fi urmărită Sena Hidaka, va fi baletul „Femei“, în coregrafia lui Gheorghe Iancu. Acesta va avea loc pe 12 martie, la Opera Naţională Bucureşti

Johan Kobborg, fost prim-solist al Baletului Regal Danez şi al Baletului Regal din Londra, a devenit director artistic al Baletului Naţional Român în ianuarie, anul acesta. Artistul s-a remarcat şi în calitate de coregraf; lucrările sale au fost prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Balşoi din Moscova şi de Baletul Regal din Noua Zeelandă. În 2009, baletul „La Sylphide“, montat de Kobborg pe scena Teatrului Balşoi, a fost nominalizat la Premiul „Masca de Aur“, la Moscova, pentru cel mai bun spectacol al anului. La Opera Naţională Bucureşti, premiera spectacolului „La Sylphide“ a avut loc în decembrie, anul trecut. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători