Ion Marin va dirija, la Ateneu, concertul inaugural dedicat preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reputatul dirijor Ion Marin, directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi fondatorul Programului Naţional Cantus Mundi, va dirija, în această seară, concertul inaugural dedicat preluării de către România a preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene. În program va fi Rapsodia nr. 1 de Enescu şi "Odă bucuriei" de Beethoven, interpretată alături de Corul Filarmonicii "George Enescu".

La eveniment, care va avea loc la Ateneul Român începând cu ora 20.00, vor participa preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul României, Viorica Dăncilă, alături de Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Programul artistic va fi asigurat de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state ale Uniunii Europene şi de artişti  români de talie internaţională, precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael König, Sorin Coliban şi Corul Filarmonicii „George Enescu“. Orchestra va fi dirijată de maestrul Ion Marin, în timp ce corul va fi coordonat de Ion Iosif Prunner.



PROGRAMUL CONCERTULUI:

    George Enescu, Rapsodia nr. 1 în La major, Op.11
    Ludwig van Beethoven, Simfonia a 9-a în Re minor, Op.125, „Odă bucuriei”

Evenimentul din această seară va începe cu un moment artistic susţinut, în foaierul Ateneului, de către membrii Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de copii din corurile Programului Naţional Cantus Mundi, dirijaţi de Anna Ungureanu. De asemenea, Corul Madrigal, alături de copiii din corurile Cantus Mundi vor urca şi pe scena Ateneului, unde vor interpreta imnul de stat României.

Ion Marin va fi decorat, luni, de preşedintele Iohannis


Pe 14 ianuarie, dirijorul Ion Marin va fi decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor, acordat "în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia importantă avută la demararea şi dezvoltarea primului program naţional de integrare socială prin cântec coral din România (n.r. - Cantus Mundi), precum şi pentru promovarea artei muzicale româneşti în străinătate”.

Cu o carieră dirijorală internaţională remarcabilă, Ion Marin este directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” şi fondatorul Programului Naţional Cantus Mundi - primul program naţional de integrare socială prin cânt coral din România. Ion Marin este fiul maestrului Marin Constantin, cel care a fondat, în urmă cu 55 de ani, Corul Madrigal.


Personalitate importantă a scenei muzicale internaţionale, Ion Marin este unul dintre puţinii dirijori care au atins celebritatea la nivel mondial, atât în aria simfonică, precum şi în cea a operei. A colaborat cu mulţi dintre cei mai buni solişti ai lumii, precum Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Renee Fleming, Waltraud Meier, Jessye Norman, Cecilia Bartoli, Jonas Kaufmann, Thomas Hampson, Ruggero Raimondi, Roberto Alagna şi Dimitri Hvorostovsky. Numele pe care şi l-a făcut în sfera simfonică l-a pus în situaţia de a dirija toate orchestrele europene de prestigiu, aici intrând Berliner Philharmoniker, Leipzig Gewandhaus, London Symphony Orchestra, Staatskapelle Dresden, Bayerischer Rundfunk, London Philharmonic Orchestra, Orchestra del Santa Cecilia, St. Petersburg Philharmonic, Budapest Festival Orchestra, Czech Philharmonic, precum şi multe alte orchestre internaţionale de mai mică mărime. Dirijează frecvent concerte în Japonia, în colaborare cu NHK Symphony şi Tokyo Metropolitan Orchestra.

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale.
În 2018, Corul Madrigal a împlinit 55 de ani de activitate neîntreruptă, marcând această aniversare printr-o bogată activitate concertistică ce a însumat 32 de concerte (naţionale şi internaţionale). În străinătate, corul a concertat în Anglia (British Museum şi BBC), Portugalia, Franţa (Paris, Lion, Bordeaux) şi Elveţia (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale din carul ONU). La Londra, Madrigalul a inaugurat concertistic Sala Rotondă de lectură a Reginei Victoria, construită în 1857, iar în Paris, la Domul Invalizilor, corul a deschis oficial Sezonul Cultural România - Franţa.
 
Programul Naţional Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat în 2011 de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat cu sprijinul membrilor Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 7 ani de activitate, Programul Naţional Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.000 de coruri. 40.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul ţării, depăşind barierele legate de etnie, condiţie socială şi capacităţi fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societăţii noastre.

 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani