Ioana Pârvulescu, despre noua sa carte: „Cred că rugăciunea e înscrisă în genele omenirii...chiar şi la atei, cred că rugăciunea există undeva ascunsă“

„Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor", cea mai recentă carte a Ioanei Pârvulescu, se află în curs de apariţie la editura Humanitas. Într-un dialog cu Mirela Nagâţ, scriitoarea a citit din cartea sa, vorbind despre cum a ajuns la ideea de la baza acesteia şi despre rugăciune.

În „Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor”, cititorul întâlneşte marile nume ale culturii universale, de la Homer, la Platon, Dostoiveski, Tolstoi, şi până la Caragiale, Cioran sau Eminescu. Nu există o concentrare într-o zonă cronologică, ci una după un criteriu stilistic, după cum a explicat jurnalista Mirela Nagâţ.

Ioana Pârvulescu a fost invitată la „Miercurile din Cotroceni cu Mirela Nagâţ“, discuţie ce a avut loc în ”La petite bouffe Cotroceni”, unde a discutat şi a lecturat pasaje din noua sa carte. Legat de originile acestei cărţi, Pârvulescu a explicat că „orice carte cred că are şi un necunoscut al ei, deci în sensul ăsta nu pot să spun exact cum îţi vine ideea” Există o parte taincă a acestei meserii să-i spunem, de scriitor, şi cărţile ţi se impun cumva”. 

Începuturile 

Originea cărţii sale rezidă într-o altă carte. La un moment dat, a povestit scriitoarea, a dat peste o carte. Nu îşi aminteşte exact autorul, spaniol, portughez, sau sud-american. Acesta deplângea faptul că oamenii, într-o biserică, ajung să îşi spună prostii şi să se roage pentru lucruri aberante, pentru răzbunări. De acolo a răsărit ideea: prin contrast, şi-a spus că va fi atentă la rugăciunile adevărate.

„Am căutat cartea cu pricina, n-am mai găsit-o deloc, de parcă şi-ar fi făcut datoria faţă de mine şi ar fi plecat de acolo”. 

A încercat să fie atentă la adevăratele rugăciuni care, consideră Pârvulescu, apar în „momente dramatice ale existenţei”, lucru ce face rugăciunea un moment în care niciun fel de retorică nu mai contează, ceva ce ar ţine chiar de genele omului. 

„Eu cred că ea e înscrisă în genele omenirii, indiferent de credinţa în zei, în Dumnezeu sau în Allah, şi chiar şi la atei, cred că rugăciunea există undeva ascunsă. Ea se iveşte în momente de un dramatism extrem şi, în acest sens, cred că în <<Dialoguri secrete>>, este o istorie dramatică a omenirii, şi cu momente bune, căci rugăciunea apare şi în momente bune, dar, în general, sunt momente de tensiune maximă". 

 Ce nu este „Dialoguri secrete”

„Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor” este o carte de literatură care prezintă  37 de scriitori (plus un muzician, Mozart) şi rugăciunile lor, alături de câte un comentariu realizat de Ioana Pârvulescu.  „S-ar putea ca unii s-o ia drept o carte de rugăciune, ceea ce ea nu este...În plus, unii ar putea să creadă că comentariul meu e teologic, iarăşi, nu e cazul. Nu mi-am propus aşa ceva. Abordările sunt foarte diferite”. 

Galaction: sărăcie şi independenţă sufletească

Din jurnalul său, rugăciune, 24 august 1946: 

„Ajută-mă, Doamne, să-mi păstrez sărăcia şi independenţa sufletească”

Cioran, maestrul rugăciunilor travestite

Unul dintre cazurile care au fascinat-o pe Ioana Pârvulescu a fost şi cel al lui Cioran, un caz ciudat, după cum a explicat aceasta care „este de fapt un mistic, cum se defineşte el, un mistic fără credinţă”. 

Căutând în toate locurile în care apar idei despre rugăciune la Cioran, scriitoarea a rămas mută de uimire de numărul lor, dar şi de faptul că a scris atât de bine despre ce înseamnă rugăciunea. 

„E aproape de necrezut. Dacă îi citim pe mistici, nu vom da de lucruri atât de bine spuse şi cu o aspiraţie atât de mare către rugăciune cum o are Cioran”. 

Rugăciune în vânt- din „Cartea amăgirilor”

„Fereşte-mă, Doamne, de ura cea mare, de ura din care izvorăsc lumi. Domoleşte-mi tremurul agresiv al corpului şi descătuşează-mă din încleştarea fălcilor mele. Fă să dispară acel punct negru ce se aprinde în mine şi se întinde în toate membranele, născând în arderea nesfârşitului negru al urii o flacără ucigătoare. Scapă-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârşirea neagră sub care mor cerurile mele. Deschide o rază în această noapte şi fă să rasară stelele pierdute în ceaţa deasă a sufletului meu. Arată-mi calea spre mine, deschide-mi poteca în desişul meu. Scoboară-te cu soarele în mine şi începe lumea mea”. 

Dialogul complet dintre Ioana Pârvulescu şi Mirela Nagâţ poate fi urmărit aici.