INTERVIU-EVENIMENT Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, la Adevărul Live: „E o inflaţie aparentă a comunicării, dar e o lume de solitari“
0Punctul de pornire a discuţiilor a fost cel mai recent volum semnat de către cei doi intelectuali, „Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii“. Volumul va fi lansat sâmbătă, de la ora 13.00, la standul editurii Humanitas de la târgul de carte Gaudeamus.
„Ce-ar fi, ne-am zis, ca într-o lume în care totul e sufocat de o pasageră «actualitate», în care totul e agitaţie cotidiană şi surescitare de tip breaking news, să vorbim despre «inactualităţile» durabile ale vieţii, singurele care contează cu adevărat?“, se întreabă Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu în „cuvântul înainte“ al volumului „Dialogul de duminică. O introducere în categoriile vieţii“. Cartea cuprinde 17 dialoguri difuzate de TVR în perioada februarie-mai 2011, în cadrul emisiunii cu titlul „50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu“, completate de o convorbire cu tema morţii, purtată în librăria Humanitas Cişmigiu, care a încheiat ciclul discuţiilor televizate. Dintre temele abordate, se pot aminti: speranţa, prostia, invidia şi ura, frica, trufia, iubirea, educaţia, toleranţa sau umorul.
„Vrând să înţelegem ce se întâmplă cu noi când spunem că «trăim», am căutat să facem un pictorial al vieţii, să surprindem existenţa din diferite unghiuri şi în diferite poziţii. Am vrut să descâlcim nodurile existenţei, am vrut s-o obligăm să iasă din subînţelesurile ei şi s-o facem să se exprime pe înţelesul tuturor. Am vrut s-o recuperăm din teritoriul penumbrei, pentru a risipi, măcar o vreme, confuzia în care ne complacem trăind“, explică autorii.
Despre volumul „Dialoguri de duminică“
Andrei Pleşu: Am pus în subtilul cărţii termenul „categoriile vieţii“. Adevărul e că subiectele despre care vorbim – speranţă, iubire, frică, invidie şamd – sunt subiecte pe care toţi le trăim, dar pe care, tocmai din cauză că le trăim, nu prea mai avem timp să le comentăm. E rară situaţia în care oamenii se opresc din experienţele prin care trec şi încep să analizeze. Nu există şi nu se poate pretinde acest lucru. Se face un prim pas, există mici reflecţii, există mici sau mari întrebări. Dar noi ne-am străduit să depăşim acest prim pas şi să vedem cum arată următorii, fără să avem pretenţia că vom ajunge vreodată la capăt. Faptul de a zăbovi asupra unor teme pe care, de altfel, le trăim zilnic, ni s-a părut profitabil. Pentru noi, în primul rând. Noi ne-am pregătit pentru aceste „pălăvrăgeli“.
Gabriel Liiceanu: Miza acestei cărţi este, într-adevăr, un mod artificial de a te opri din mersul curent al vieţii. Oamenii nu stau de vorbă focalizat pe o temă, nu se opresc la un moment dat să discute despre invidie. Noi ne-am pus problema dacă ceea ce e de obicei numit un discurs teoretic, o prelegere, poate să capete o accesibilitate maximă înăuntrul unui dialog plăcut. Ce-ar fi să le arăţi oamenilor că punctele cele mai importante ale vieţii lor, pe care noi le-am numit în carte „noduri ale existenţei“, ar putea să facă tema unei zăboviri mai lungi. Cartea e, pe de o parte, artificială, în măsura în care propune asemenea opriri în loc şi căderi pe gânduri, dar, pe de altă parte, încearcă să fie colocvială, în măsura în care scoate discursul teoretic de tip filosofic din matca aceea care-i dă speculativului o aură negativă. Iată, se poate discuta glumind, făcând apel la experienţa comună, despre orice temă esenţială a vieţii. Dar – e mesajul cărţii – nu vă închipuiţi că viaţa vă iartă dacă nu îi cunoaşteţi articulaţiile fundamentale! Noi nu putem trăi numai în suprafaţa de zi cu zi a vieţii. De fapt, miza vieţii noastre se joacă în altă parte. Haideţi să ne oprim o clipă asupra a ceea ce înseamnă punctele de gravitaţie maximă a vieţii.
Andrei Pleşu: Nu intră în discuţie numai temele pe care le-am abordat, ci şi o anumită stilistică a dialogului. Se stă de vorbă. Nu ştiu dacă aţi observat că, în general, nu se mai stă de vorbă. Suntem într-o lume agitată, dinamică, suntem ocupaţi, mereu într-un metabolism isteric de comunicare, afirmare şamd. Apoi, nu se mai stă de vorbă faţă către faţă, liniştit, despre o temă sau alta. Statul de vorbă nu înseamnă doar rigoare tematică. Înseamnă mimică, surâs, privire, atenţie, o mulţime de lucruri care mi se pare că tind să dispară. Comunicarea a devenit supraabundentă, e o inflaţie aparentă a comunicării, dar e o lume de solitari.