„Interpretul“, o comedie cu afoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Interpretul“, un violonist care înţelege greşit un anunţ dintr-un ziar, ajunge translator într-un hotel fără să ştie vreo limbă străină.„De obicei, lumea caută răul. L-aţi găsit!“ Aşa a încălzit Radu Gheorghe publicul pentru spectacolul „Interpretul“, care a avut premiera la Teatrul Foarte Mic.

Mi-a lăsat impresia unui spectacol făcut cu sinceritate, cu multe limite pe care nu le poate trece, care îşi asumă modestia cu naturaleţe, rudimentar şi stângaci, dar cu actori simpatici.

Chiar dacă nu ştiu să joace, să cânte sau să danseze (în afară de Anca Sigartău), zâmbesc sincer la final şi ştii că totul ar fi putut fi chiar mai rău decât a fost. „Interpretul“, după Tristan Bernard, în traducerea lui Radu Beligan şi în regia lui Radu Gheorghe, este o comedie bulevardieră, cu multe inserturi muzicale total neinspirate, cu voci false şi interpretări mediocre, dar animată de un spirit amical, complice şi inocent, care te face să te simţi bine în sala de spectacol.

Parcă ar fi un du-te vino al rateurilor reuşite, care, până la urmă, nu reuşesc nici măcar să te jignească, te încălzesc în timp ce te lasă rece, acum te amuză, iar două secunde mai târziu te fac să caşti sau să te uiţi în tavan.

Atenţie, nu se cântă!


Regia.

Radu Gheorghe nu are experienţă ca regizor, găselniţele lui sunt răsuflate, spiritul pe care îl imprimă acţiunii este convenţional. Lipsa de acribie îţi serveşte impresia că asişti la un spectacol nefinisat, lăsat la discreţia unui hazard incompetent.

Scenografia.

 Austeritatea loveşte din plin şi scena Teatrului Foarte Mic. Decorul pare făcut din ce şi-a adus fie-care de pe acasă. Predicţie: uşa principală a „hotelului“ va mai rezista la maximum cinci reprezentanţii.

Coregrafia.

  Este la pământ. Deşi are multe momente de musical, spectacolul îi împietreşte pe actori la două microfoane fixe, înfipte în podea, îi înţepeneşte ca la Mamaia `86, deşi nişte lavaliere sau microfoane suspendate ar fi rezolvat problema, le-ar fi redat spaţiul de libertate. Când nu cântă şi sunt independenţi de staţiile de amplificare, actorii se aleargă în scenă, dar fantezia mişcărilor aminteşte de dansul copilaşilor de grădiniţă.

Actorii.



Tot respectul pentru Anca Sigartău, care poate fi profesionistă în orice condiţii. Dar de la ea până la ceilalţi actori e o diferenţă ca de la pământ la prăpastie. Colegii ei (Răzvan Popa, Georgeta Ciocârlan şi Radu Gheorghe) cântă nu prost, ci foarte prost, atacând, din lipsă de experienţă, note inaccesibile. Câteodată o iau înaintea ritmului sau falsează extrem de convingător.

Concluzia.

Neaşteptată! Sfidează evidenţele! Spectatorii râd. Se simt bine. Se descătuşează, făcând mişto. Îi auzi în spate, în dreapta, peste tot, mormăind propriile gaguri, contribuind la umorul involuntar de pe scenă cu propriile variante.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete