Institutul Cultural Român şi Academia Română deplâng moartea scriitorului Augustin Buzura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Cultural Român şi Academia Română deplâng moartea prozatorului şi publicistului Augustin Buzura, despre care spun că a fost „una dintre marile conştiinţe ale poporului român”.

Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berinţa, judeţul Maramureş - d. 10 iulie 2017, Bucureşti) a fost din 1990 preşedinte al Fundaţiei Culturale Române. În 2003, prin reorganizarea Fundaţiei Culturale Române şi a Editurii Fundaţiei Culturale Române, a înfiinţat Institutul Cultural Român – ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, dispunând de buget propriu şi dotată cu institute culturale româneşti în străinătate –, al cărui preşedinte a fost până în 2005. În cei aproape 15 ani de funcţie publică a reuşit nu doar construcţia unei instituţii care, iată, funcţionează şi azi cu succes, ci şi realizarea a numeroase proiecte culturale în ţară şi peste hotare. Din 1992 a devenit membru al Academiei Române.

Academia Română îşi exprimă profunda tristeţe faţă de dispariţia lui Augustin Buzura şi aduce un omagiu activităţii sale scriitoriceşti.

Membrii Academiei Române au primit cu mare tristeţe vestea plecării confratelui lor academicianul Augustin Buzura. Comunitatea academică, viaţa culturală din România şi societatea românească suferă astfel o grea şi de neînlocuit pierdere", se arată într-un comunicat al Academiei Române.

Prin moartea lui Augustin Buzura "cultura română pierde un mare prozator, un caracter, un om moral, un om de atitudine". A fost "una dintre marile conştiinţe ale poporului român, model de demnitate şi curaj, ce a denunţat în opera sa abuzurile şi absurditatea regimului comunist din România. Romanele sale sunt opera unui scriitor de un deosebit rafinament intelectual, cu o pătrunzătoare capacitate analitică", apreciază reprezentanţii Academiei.

"Scriitorul şi-a pus talentul literar, vreme de peste o jumătate de secol, în slujba valorilor libertăţii şi demnităţii umane, cultivate cu mijloacele artei şi culturii. A fost, din această perspectivă, unul dintre cei mai mari intelectuali români care a crezut în rezistenţa civică prin cultură", se subliniază în comunicatul Academiei Române.

Psihiatru, prozator, scenarist, eseist, Augustin Buzuara a fost preocupat de-a lungul vremii nu doar de propria carieră, ci şi de modalităţile prin care se poate crea un cadru în care să aibă dreptul la exprimare cât mai multe dintre vocile artistice ale ţării, indiferent de orientarea, ideologia sau opţiunile estetice ale acestora.

Augustin Buzura a urmat cursurile pre-universitare la Liceul „Gheorghe Şincai“. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj (1958-1964). A renunţat la profesia de medic psihiatru şi s-a dedicat literaturii, dar pasiunea pentru profunzimile naturii umane se va regăsi, ca un fir roşu, în toate romanele sale. A debutat cu volumul de nuvele "Capul Bunei Speranţe" în 1963. Au urmat alte volume de succes precum „Capul Bunei Speranţe“ (1963), „Absenţii“ (1970), „Feţele tăcerii“ (1974), „Refugii“ (1984), „Recviem pentru nebuni şi bestii“ (1999) sau „Raport asupra singurătăţii“ (2009).

Mai multe producţii cinematografice şi de televiziune au fost realizate după scenarii de Augustin Buzura: "Orgolii" (1981, regia Manole Marcus, după romanul omonim), "Pădureanca" (1987, regia Nicolae Mărgineanu, după o nuvelă de Ioan Slavici), "Undeva în Est" (1991, regia Nicolae Mărgineanu, după romanul "Feţele tăcerii").

Veşnic în căutarea adevărului absolut, pe care singur admitea că nu-l poţi găsi niciodată, Augustin Buzura a fost şi va rămâne un nume fundamental al prozei româneşti, dincolo de modelele şi preferinţele trecătoare. Universul romanelor sale rămâne o mărturie profundă şi acută despre regimurile care s-au succedat în România ultimei jumătăţi de secol XX, iar pionieratul său în managementul cultural continuă să dea roade.


   
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente