Inel vechi de 2.000 de ani găsit în Cetatea lui David. Ce indică locul în care a fost descoperit despre obiceiurile antice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arheologii israelieni au făcut o descoperire surprinzătoare în cel mai vechi cartier din Ierusalim, considerat a fi centrul urban al oraşului în vremuri antice, scrie The Jerusalem Post.

Este vorba despre un inel vechi de 2.000 de ani, pe care arheologii l-au găsit într-un „mikveh“, o baie evreiască folosită pentru ritualul de imersie în iudaism pentru a obţine puritate. Aceasta era localizată pe un drum antic din perioada celui de-al Doilea Templu.

„La fel ca şi astăzi, se pare că, în trecut, inelele şi bijuteriile erau scoase înainte de a face baie“, au spus arheologii Nachshon Zenton, Moran Hajabi, Ari Levy şi Dr. Joe Uziel. „Acest inel ne permite să ne conectăm personal cu povestea unui individ de acum 2.000 de ani. Inelul, alături de alte descoperiri, poate să lumineze şi să expună vieţile oamenilor în timpul celui de-al Doilea Templu”, au adăugat ei.

Inelul, datând de acum 2000 de ani, este plasat în perioada romană, după ce Pompei cel Mare a preluat Ierusalimul din mâinile Regatului Hasmonean, în 63 î.en.

Situată în oraşul antic al Ierusalimului, Cetatea lui David este privită în Biblie drept locul în care regele David a stabilit Ierusalimul ca fiind capitala unită a Israel acum 3.000 de ani. Este cel mai mare sit arheologic activ din Israel.

„Este incredibil să ne gândim că acest inel frumos a stat pe fundul unei mikveh pe vechiul drum al pelerinajului timp de 2.000 de ani, până când a fost descoperit de către arheologii din Cetatea lui David. Este încă o piesă din puzzle-ul care era Ierusalimul antic“, a declarat Doron Speilman, vicepreşedinte al Fundaţiei City of David, o entitate care supraveghează situl.

Drumul străvechi pavat unde se afla baia evreiască merge de la piscina Shiloach (Siloam) până la Muntele Templului şi se crede că a fost artera principală pe care pelerinii mergeau la Templu.

Rămăşiţele de la situl din Cetatea lui David includ mai multe tuneluri de apă, inclusiv unui despre care se crede că a fost construit de regele Ezechia, care încă conţine apă, precum şi piscina Siloam. Cercetătorii susţin că rămăşiţele Acrei, o cetate construită de Antiohus Epifanes pentru a supune locuitorii din Ierusalim care s-au opus elenizării după atacul său asupra oraşului din 168 î.Hr., se află tot în acest loc.

Arheologii susţin că situl este un oraş cu pereţi din epoca bronzului (3300 î.H. până în 1200 î.Hr.). Alte structuri importante de pe situl arheologic includ zidurile oraşului şi turnurile, casele, tunelurile boltite şi un sistem amplu de drenare.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare