Înapoi în viitor

Spectacolul „poimâine alaltăieri“, de la Teatrul Mic din Bucureşti, este o evadare într-un viitor care s-ar putea să nu ne convină. Peste 50 de ani vom trăi într-un întuneric aproape ininteligibil, privaţi de multe plăceri carnale (categorie cu spectru larg, care include chiar şi consumul de carne).

Am fost învinşi, copleşiţi numeric de: încălzirea globală, artificializarea vieţii, hipertrofierea consumului. În viitor, lucrurile s-au lămurit. Bolile convenţionale şi-au încetat existenţa, dar s-au născut altele care s-au adaptat noului spaţiu antiseptic şi care lovesc la fel de insidios. Construit din patru tablouri independente, spectacolul „poimâine alaltăieri” este un slide-show necruţător şi ironic al noii abrutizări.

Gianina Cărbunariu pune la dospit teme majore ale actualităţii, prezente mai mult în „to do list-ul“ ONG-urilor şi mai puţin pe agenda politică a marilor puteri: campania împotriva fumatului, topirea gheţarilor, ecologizarea consumului. Apoi grăbeşte procesul de coacere şi scoate pe tavă o postapocalipsă multimedia de toată frumuseţea. Gianina Cărbunariu arată, de fapt, că pericolul ducerii până la absurd a militantismului poate produce în viitor numeroase derapaje de calitate a vieţii.

Plăceri care nu rezistă

Cu toate că multe vicii ale lui „acum“ au fost eliminate şi au devenit odată cu evoluţia istoriei doar o formă de arhaism nociv, războiul „civilizator“ al tehnologiei a făcut din om aproape un accesoriu din carne şi sânge al maşinăriilor care îi conduc, de fapt, viaţa. Viitorul idealizat ascunde capcane imense. În ciuda medicinei avansate, oamenii n-au fost lecuiţi de pornirile atavice către încălcarea legii. În viitor, bolile sunt mai degrabă abstracte. Chirurgia prelungeşte viaţa până la peste 100 de ani, iar fizionomia rămâne pe segmentul de maturitate pe care ţi-l doreşti. Femeile se pregătesc să aibă copii prin inseminare artificială, abia după ce ies la pensie, şi îşi mai iau câte o slujbă pentru a-şi completa veniturile. Goana după credite şi multitaskingul au accentuat o boală „trendy“ a prezentului: lipsa timpului liber.

Peste 50 de ani, oamenii nu mai fumează (ultimul fumător din Univers a fost identificat şi va fi capturat de autorităţi), consumul de carne este interzis (doi homosexuali vegetarieni vor să-şi ofere un orgasm culinar, hăcuind un om – în spectacol, mesajul e ambiguu -  poate fi ori un om, ori un porc răpit de la zoo, animal pe cale de dispariţie). În compensaţie, accesul la eternitate a fost rezolvat destul de simplu.

În mediul virtual, viaţa veşnică este posibilă datorită unor firme care îţi asigură continuitatea în mailurile prietenilor, ale familiei şi pe forumuri, chiar dacă tu ai murit de mult. În funcţie de grosimea portofelului, poţi trăi virtual ani de zile, pe baza unui contract prin care consimţi exploatarea propriilor amintiri.

Într-un decor minimalist, dar foarte bine devoalat de o multitudine de spoturi luminoase portabile, personajele îşi trăiesc viaţa cenuşie, aproape anorganică. Gianina Cărbunariu oferă o viziune foarte personală şi surprinzătoare a viitorului, atât prin demers dramaturgic, cât şi prin regie. Ea scurtcircuitează filiera text-regizor-public. Alegând să-şi monteze propria piesă, ea dinamitează filtrele şi elimină din start interpretările abuzive ale unei terţe persoane. Aduce publicul pe scenă şi îi apropie foarte mult drama.

Producţia este încadrată într-o paranteză care eficientizează foarte bine mesajul. Spectacolul debutează cu o înşiruire de sloganuri publicitare douămiiste, care se impun ca un text în sine, aparent ilogic, dar penetrant, şi se termină cu o enumerare de nostalgii după un paradis pierdut. Descoperiţi, neapărat, care sunt acestea.