Înălţimi şi prăpăstii în anul teatral 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criticul Mircea Morariu şi-a încălcat un jurământ (dar toată lumea are de câştigat), acela de a nu aduna în acelaşi volum cronici de teatru diseminate în periodicele de specialitate. Cartea „2009 - Un an teatral aşa cum l-am văzut“, apărută la Editura Universităţii din Oradea, închide între două acolade impresiile criticului despre producţia teatrală românească a anului trecut.

Mircea Morariu a făcut parte din juriul de nominalizări la Premiile Uniunii Teatrale din România (UNITER) aferente anului 2009 şi a văzut mai multe spectacole ca oricând. Cartea cuprinde cronici publicate în revistele „Teatrul azi", „Familia", „Euphorion" şi „Cultura".

Articolele sunt dispuse în ordine alfabetică, în funcţie de numele teatrelor la ale căror producţii fac referire. Criticul analizează spectacole din Arad, Baia Mare, Brăila, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oradea, Piatra Neamţ, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgu-Mureş, Sibiu, Timişoara, dar şi câteva producţii ale unor teatre din Germania, Lituania, Italia şi Ucraina.

Finalul volumului conţine trei eseuri intitulate „Regizorul, dramaturgul, traducătorul", „Eşecul altfelismului" şi „Jumătatea plină, jumătatea goală (Festivalul Naţional de Teatru - ediţia a XIX-a).

Demersul lui Mircea Morariu atinge zonele învolburate, controversate, ale producţiei teatrale româneşti din 2009 şi limpezeşte apele acolo unde criticul consideră că este cazul. Despre „Jocul de-a vacanţa (Opţiune 9)", spectacol regizat de Radu Afrim la Teatrul Municipal din Baia Mare, Mircea Morariu scrie că este o „trăsnaie inteligentă", care suferă la capitolul „joc actoricesc".

De două ori „Herr Paul"

Referindu-se la montarea „Identităţi", a creatorilor Victor Ioan Frunză şi Adriana Grand, de la Teatrul „Maria Filotti" din Brăila, criticul foloseşte un-doiul argumentativ „spectacol-bijuterie" pentru a puncta valoarea acestui spectacol, şi el, însă, oarecum neîmplinit „actoriceşte".

Morariu face apoi o paralelă între două montări ale aceleiaşi piese, la două teatre diferite. „Herr Paul", după Tankred Dorst şi Ursula Ehler, producţia Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ regizată de Radu Afrim este coerentă şi captivantă prin inventivitatea concepţiei regizorale, în timp ce spectacolul pus în scenă de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc la Teatrul „Maria Filotti" din Brăila nu are ritm, fiind „superficial, pe deasupra textului, nemarcat pozitiv de vreo idee regizorală majoră".

Mălăele, făcut praf

Mircea Morariu, câştigătorul premiului UNITER pentru critică teatrală în anul 2009, a văzut spectacolul „Leonce şi Lena", regizat de Horaţiu Mălăele, în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu, şi nu are deloc cuvinte de laudă la adresa producţiei Teatrului de Comedie din Bucureşti.

„Am avut parte de un teatru în teatru estradistic, gros, devenit încă şi mai gros prin prezenţa în distribuţie, în rolul Regelui Peter din regatul Popo, a actorului Mihai Bendeac, adus în spectacolul Teatrului de Comedie, fără niciun fel de efort de transformare, din serialul «Mondenii» de la Prima TV", apreciază criticul. Morariu remarcă şi tendinţa actorilor de a-l imita pe „maestrul" Mălăele, în acest spectacol „obez din pricina supraalimentaţiei cu tot ceea ce s-a găsit la îndemână şi cu tot ce e mai ieftin şi de calitate mai îndoielnică".

Referindu-se la „Casa Zoikăi" (Teatrul de Comedie din Bucureşti, regia Alexandru Tocilescu), Mircea Morariu subliniază trei interpretări de excepţie, ale actorilor Virginia Mirea, George Mihăiţă şi Gelu Niţu; în „Miss Daisy şi şoferul ei" (Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti, regia Claudiu Goga), criticul remarcă jocul „îngroşat" şi neinspirat al actorilor Maia Morgenstern şi Mircea Rusu; Morariu îl aplaudă, apoi, pe Alexandru Dabija pentru „Pyramus & Thisbe 4 you", montarea de la Teatrul Odeon din Bucureşti care ironizează felul în care denaturează şi exagerează spectacolul creatorii înşişi.

Cartea lui Mircea Morariu conţine alte câteva zeci de „fotografii" de tip polaroid, realizate la cald, de un ochi atent la detalii.

Info

2009 - Un an teatral aşa cum l-am văzut

Autor: Mircea Morariu

An de apariţie: 2010

Editura Universităţii din Oradea

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică