În Franţa, cultura e mai profitabilă decât industria automobilului şi cea a luxului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Louvre, una dintre principalele atracţii turistice ale Franţei FOTO Benh Lieu Song

Cifra de afaceri pe care o generează cultura în Franţa este mai mare decât cea din industria automobilului şi cea a luxului, arată un studiu publicat de AFP.

Cifra de afaceri directă generată de industriile culturale şi creative (ICC) din Franţa - muzică, teatru, cinema, cărţi, televiziune, radio, presă, arte şi jocuri video - este de 61,4 miliarde de euro, depăşind astfel industria automobilului, care generează 60,4 miliarde de euro şi de industria luxului, care generează 52,5 miliarde de euro, potrivit unui studiu realizat de cabinetul Ernst & Young, pe baza datelor din anul 2011.

Sectorul ICC are 1,2 milioane de angajaţi, care reprezintă 5% din forţa de muncă internă, şi include „muncitori calificaţi şi necalificaţi, atrăgând în special tineri“. ICC a generat o cifră de afaceri totală de 74,6 miliarde de euro, dacă se adaugă şi aceea generată de activităţile indirecte (care atrag 20% din forţa de muncă internă).

Programul „Panorama economică a industriilor culturale şi creative“ (ICC), primul de acest gen, a fost realizat la iniţiativa „France créative“, o nouă platformă ce grupează actorii din acest sector, care doresc să promoveze un discurs pozitiv despre cultură destinat publicului larg şi factorilor de decizie, dar şi să se afirme cu tărie în faţa uriaşilor din domeniul digital (Google, Apple, Facebook, Amazon).

Obiectivul acestui program este acela de a anihila din faşă anumite idei auzite la Paris şi la Bruxelles, potrivit cărora cultura ar fi doar „un sac fără fund pentru finanţare şi subvenţii publice“. Rata de angajare în domeniul industriilor culturale şi creative la nivelul Europei a crescut cu 3,5% în medie pe an, între 2000 şi 2007.

Cabinetul Ernst & Young a subliniat faptul că ICC-urile franceze s-au aliat cu companii lider pe plan mondial, precum Universal Music Group (filială a grupului Vivendi), Deezer, Hachette, iar cinematografia franceză este al doilea exportator mondial după Statele Unite şi că jocurile video franceze realizează 80% din cifra de afaceri din vânzări la export.

„Când ni se vorbeşte despre excelenţă, se evidenţiază în general farmacologia, aeronautica, produsele de lux, turismul, dar rareori este citată cultura, cu toate că acesta este unul dintre puţinele sectoare care au o balanţă comercială pozitivă“, a subliniat Marc Lhermitte, asociat al cabinetului Ernst & Young.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani