Impactul anexării Basarabiei la Imperiul rus: Ţăranii basarabeni fug dincolo de Prut
0Sătui de regimul de ocupaţie din timpul războaielor ruso-turce, neputând să suporte dările şi abuzurile administraţiei ţariste şi temându-se că vor fi legaţi de glie ca şi ţăranii ruşi, numeroşi ţărani din ţinuturile Basarabiei au fugit – în primii ani de dominaţie rusească – în Moldova de peste Prut.
Numărul lor e dificil de stabilit, deşi, într-un memoriu datat cu sfârşitul anului 1815, Manuk Bei Mirzoian, fost dragoman şi bei la Poarta Otomană, scria contelui I. Capo d’Istria, şeful cancelariei imperiale: „...până în prezent peste 5.000 de familii au emigrat din Basarabia în Moldova, iar cei care au rămas în această provincie trăiesc cu gândul la o ameliorare a stării lor”.
Exodul a debutat în chiar primii ani de ocupaţie rusească; iar Aleksandr Silin, profesor la Seminarul Teologic din Chişinău, încerca să explice, la 1867, rădăcinile fenomenului: „Circumstanţele exclusive care au condiţionat atitudinea ostilă a basarabenilor faţă de ruşi s-au produs în timpul războaielor ruso-turce, mai cu seamă în ultimii 20 de ani de până la anexarea Basarabiei la Rusia.
Teritoriul ei adesea a servit drept loc de concentrare şi trecere a armatelor ruse. Aflarea permanentă într-o asemenea situaţie, epuizarea mijloacelor de existenţă au generat, în mod firesc, o antipatie profundă din partea băştinaşilor faţă de ruşi, îndeosebi în zonele ce au servit nu doar ca locuri de trecere sau de cantonare a armatelor, dar şi ca teatre de război, după cum, bunăoară, au fost localităţile din preajma Hotinului, Benderului, Chiliei şi, în special, a Ismailului”.
Despre situaţia creată în Basarabia la sfârşitul războiului ruso-turc din 1806-1812 scria şi consilierul de stat N. Baikov, într-un memoriu adresat ministrului de Poliţie din Sankt Petersburg, S.C. Viazmitinov; Baikov fusese cu misiuni speciale în regiune, la începutul anului 1913: „Ţăranii, nemaifiind în stare să suporte birurile grele şi taxele ilegale la care sunt supuşi, sunt siliţi să-şi părăsească vetrele şi să fugă peste Prut, pentru a se aşeza în părţile Imperiului Otoman (adică, în Moldova de peste Prut – V.T.)”. Principele A.B. Kurakin, ministrul de Interne al Rusiei, scria aceluiaşi ministru de Poliţie S.C. Viazmitinov că „într-adevăr, ar fi foarte regretabil dacă această regiune, Basarabia, care până acum a fost aşa de populată şi fertilă şi a cărei achiziţiune a costat atât de scump statului, va fi, în cele din urmă, pustiită”.
Cordon de strajă pe malul Prutului
Despre fuga în masă a basarabenilor peste Prut mărturiseau şi organele imperiale, care ordonau guvernatorului civil al Basarabiei să stabilească legături cât mai strânse cu domnul Moldovei: „Stabilirea acestor relaţii se impune ca necesară din cauza numeroşilor fugari din Basarabia”. Pentru soluţionarea problemelor înaintate de organele centrale, la 7 octombrie 1812, Scarlat Sturdza emitea o dispoziţie specială adresată comandantului Armatei Dunărene P.V. Ciciagov, prin care acestuia i se indica instituirea cordonului de pază la hotarul de apus al Basarabiei. Scarlat Sturdza scria: „Deoarece Prutul a devenit hotar, consider că pe malul râului necesită a fi stabilit un cordon de strajă. Trupele care alcătuiesc garnizoana din Basarabia aflându-se în subordinea Excelenţei voastre, rog să urgentaţi organizarea acestei străji, care poate servi obstacol pentru fugarii din această regiune peste frontieră în Moldova…”. La rândul său, P.V. Ciciagov încredinţa organizarea cordonului general-locotenentului I.M. Hartingh, care conducea forţele militare cantonate în Basarabia; cordonul urma să fie apărat de 3 regimente care aveau să vină din Rusia – regimentul de cazaci „Don”, condus de Astahov, şi două regimente de cazaci din Orenburg.
Citeşte continuarea pe historia.ro