Ieri şi azi: „Biblioteca pe măgar“, erou civilizator

Ieri.

„Printre noile incarnări ale bibliotecilor se află unele care se lipsesc de (sau nu-şi pot permite) noile tehnologii. În 1990, Ministerul Culturii din Columbia a înfiinţat o organizaţie de biblioteci itinerante, care aveau să poarte cărţile până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Deşi autobuzele-biblioteci funcţionau încă din 1982 în districtele de pe lângă Bogotá, guvernul a considerat că era important să ajungă şi la locuitorii zonelor rurale mai îndepărtate. În acest scop au fost concepute nişte genţi mari şi verzi, prevăzute cu buzunare încăpătoare, care puteau fi împăturite cu uşurinţă în pachete de dimensiuni rezonabile şi care erau necesare, în junglă şi în zonele muntoase, pentru a transporta cărţile pe spatele măgarilor.

Aici, cărţile sunt lăsate vreme de câteva săptămâni în mâinile unui învăţător sau ale unui bătrân al satului, care devine, de facto, bibliotecar. Genţile sunt despăturite şi agăţate de un stâlp sau de un copac, iar oamenii de prin partea locului pot veni să răsfoiască şi să-şi aleagă cărţi. Uneori, bibliotecarul le citeşte cu voce tare acelora care nu ştiu să citească; din când în când, câte un membru al familiei, care a mers la şcoală, le citeşte celorlalţi. «În felul ăsta», a explicat unul dintre săteni într-un interviu, «putem să aflăm ce nu ştim şi să le transmitem şi altora». După o perioadă de timp determinată, o nouă rezervă o înlocuieşte pe cea veche. Majoritatea cărţilor sunt lucrări tehnice, manuale de agricultură şi ghiduri de filtrare a apei, colecţii de modele pentru goblenuri şi ghiduri veterinare, dar se mai găsesc şi câteva romane sau altfel de opere literare.

După spusele unei bibliotecare, cărţile sunt întotdeauna în siguranţă. «Cunosc o singură situaţie când o carte nu a fost returnată», mi-a spus ea. «Luaserăm cu noi, pe lângă obişnuitele titluri practice, o traducere spaniolă a Iliadei. Când a venit vremea să o schimbăm, sătenii au refuzat să ne‑o mai dea. Ne-am hotărât să le-o facem cadou, dar i-am întrebat de ce voiau să păstreze tocmai acel titlu. Ne-au explicat că povestea lui Homer o reflecta întru totul pe a lor: este istoria unei ţări sfâşiate de războaie, unde zei turbaţi au hotărât soarta unor oameni care nu ştiau niciodată cu exactitate de ce se luptau sau când aveau să fie omorâţi". Episodul este consemnat de Alberto Manguel în minunatul său studiu „Biblioteca nopţii", recent tipărit în ediţie românească.

Azi.

Şi la trecerea dintre mileniul al II-lea şi al III-lea societatea sud-americană, inclusiv cea columbiană, continuă să aibă destul în comun cu „ţărişoara noastră" din sud-estul Europei.  La capitole ca nivele de trai şi educaţie, diferenţele sunt, din nefericire, minore. Încremenite în timp, într-un secol incert, poate chiar în atemporal, multe puncte de pe harta rurală a fiecăreia dintre cele două ţări au rămas la cunoaşterea primitivă.

Diferenţa este însă că Ministerul Culturii din România postdecembristă nu le-a oferit niciodată biblioteci itinerante sătenilor rămaşi în creierii munţilor sau în mijlocul stufărişului, nuferilor şi pelicanilor din Deltă. Eficienţa acestei forme de educaţie este, fără îndoială, minimă. Dar, pe de altă parte, nu este vorba despre un moft, cum sigur ar susura glasurile scepticilor blazaţi de pe plaiurile mioritice, ci despre un posibil, firav început.

Puterea de seducţie a bib­liotecii este - istoria a arătat-o - uimitoare. Iar curiozitatea este un dat general uman. Şi intelectualul, şi ţăranul analfabet sunt curioşi din naştere. Curioşi în feluri diferite, desigur. Ori de câte ori curiozitatea omului s-a întâlnit cu farmecul şi forţa bibliotecii, s-a întâmplat ceva. Omul s-a schimbat, chiar dacă uneori infim, chiar dacă fără să ştie... etc.

Există o şansă ca, întâlnindu-se cu o bibliotecă rustică, prietenoasă, ale cărei cărţi le poate răsfoi, în puţinele ore  de tihnă, gratis (cuvânt cu puteri miraculoase în toată România), ciobanii care se învecinează cu floarea-de-colţ şi ţăranii din satele fără curent electric, de câteva zeci de locuitori, să sufere un declic, chiar dacă infinitezimal, care să declanşeze o mişcare, deci o schimbare. Poate că, dacă ar putea citi Iliada sau dacă li s-ar citi dintr-o Iliada adaptată, ar descoperi în poveste ceva foarte asemănător cu ceea ce au descoperit şi ţăranii analfabeţi din Columbia.