„Hemoroizi - avem în stoc!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oameni pe care Devaricid i-a făcut fericiţi

Scriam săptămâna trecută despre „Cea mai fericită fată din lume”, filmul lui Radu Jude în care ni se vorbeşte, printre altele, despre culisele realizării spoturilor publicitare şi, de fapt, despre cinismul celor care le fac. Radu Jude cunoaşte foarte bine subiectul, pentru că a regizat el însuşi destule reclame.

Întâmplător sau nu, unul dintre cele mai idioate clipuri pe care le putem vedea în perioada aceasta în pauzele publicitare este regizat chiar de el.

Spotul începe cu o întrebare, scrisă pe ecran şi rostită şi de o voce din off: "Ce îţi oferă statul?". În timpul acesta, vedem un poliţist în intersecţie. „Depinde" - continuă vocea din off. Imaginea ne arată o profesoară în faţa tablei, bătând autoritară în catedră. Apoi o frizeriţă blondă şi cu fustă mini, care tunde un bărbat. „Statul în picioare îţi poate oferi varice" - ne spune vocea. (Adică v-am păcălit: credeaţi că ne referim la Stat şi la bugetari, dar noi ne jucam cu omonimele.) Vedem şi-un chelner care ia comanda.

 Apoi un funcţionar care stă la birou şi ştampilează acte. Apoi o muncitoare care coase la maşină, într-o fabrică, şi un şofer care înjură în trafic. „Iar statul jos îţi poate oferi hemoroizi." - auzim din off. Ca un făcut, imediat ce este rostit cuvântul „hemoroizi",  un tânăr care vorbeşte la telefon spune „avem în stoc". (Să înţelegem că varicele s-au dat şi au rămas numai hemoroizii?)

În fine, clipul se sfârşeşte cu o muzică asezonată cu nişte pârâituri suspecte, în care ni se spune „Dar stai liniştit! Devaricid e benefic pentru problemele de stat. Şi pentru varice, şi pentru hemoroizi. Devaricid - ca să stai bine!" Şi ne sunt arătaţi toţi, zâmbind fericiţi - şi muncitoarea de la maşina de cusut, şi şoferul nervos, şi frizeriţa-top-model, şi poliţistul, funcţionarul, chelnerul sau profesoara.

După o asemenea reclamă de mare angajament, sunt complet în ceaţă. Oare Radu Jude a pus în aplicare, cuminte, ideile geniale ale aşa-zişilor creativi publicitari şi ale clientului sau a făcut cu intenţie un spot „la mişto", în care-şi bate joc de sărmanul Devaricid? Poate e ca-n bancul acela cu mârţoaga scoasă la vânzare: „De ce-ai adus, dom'le, calul ăsta la târg?" „Ca să-l fac de râs!"

Până la urmă, întrebarea rămâne: „să-l fac de râs" sau „să mă fac de râs"?  

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie