Gioconda ar putea fi mama lui Leonardo da Vinci, care ar fi fost o sclavă de origine chineză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gioconda ar putea fi un portret al mamei lui Leonardo da Vinci, care ar fi fost o sclavă de origine chineză, potrivit unui nou studiu, realizat de istoricul şi cercetătorul italian Angelo Paratico, autorul unei cărţi care va fi publicată în 2015.

Angelo Paratico a petrecut ultimii 20 de ani locuind şi lucrând la Hong Kong şi cercetând legăturile dintre Italia şi China de-a lungul ultimelor cinci secole. Istoricul spune că o serie de documente descoperite în timpul a doi ani de cercetare stă la baza celei mai recente cărţi ale sale, "Leonardo da Vinci: A Chinese scholar lost in Renaissance Italy" ("Leonardo Da Vinci: Un cărturar chinez pierdut în Italia Renaşterii", n.r.).

Potrivit lui Paratico, volumul, care va fi publicat anul viitor, aduce la lumină o serie de dovezi care îl leagă pe Da Vinci de Orientul Îndepărtat.

"Până la un punct, sunt sigur că mama lui Leonardo era din Orient, dar pentru a o face chinezoaică trebuie să folosim o metodă care presupune deducerea informaţiei. Un client bogat al tatălui lui Leonardo a avut o sclavă pe nume Caterina. După 1452, anul naşterii lui Leonardo, femeia a dispărut din documente. Nu mai lucra acolo", a declarat Paratico pentru publicaţia South China Morning Post.

Tatăl lui Leonardo da Vinci a fost notar şi se crede că mama artistului se numea Caterina, care, potrivit unor studii, ar fi fost o ţărancă locală.

Potrivit lucrării istoricului italian, este mai probabil însă ca mama lui Leonardo da Vinci să fi fost sclavă.

"În timpul Renaşterii, ţări precum Italia şi Spania erau pline de sclavi din Orient", a declarat Paratico, susţinându-şi teoria şi afirmând că există unele aspecte ale vieţii şi operei lui Da Vinci care sugerează o legătură cu Orientul.

"De exemplu, faptul că scria cu mâna stângă, de la stânga la dreapta... şi era, de asemenea, vegetarian, lucru deloc obişnuit. Mona Lisa este probabil un portret al mamei sale, cum a spus şi Sigmund Freud în 1910. Pe spatele tabloului este un peisaj chinezesc şi chiar faţa Mona Lisei arată ca o chinezoaică", a spus Angelo Paratico.

Italianul crede că singura cale de rezolvare a misterului este exhumarea rămăşiţelor unor rude de-ale lui Da Vinci şi extragere unor probe de ADN.

Angelo Paratuco este autorul mai multor volume, printre care se numără "Ben", despre un tânăr, James Bond, care este trimis să-l asasineze pe dictatorul fascist italian Benito Mussolini pentru a recupera scrisori compromiţătoare, parte a unei corespondenţe dintre Mussolini şi premierul britanic Winston Churchill.

Gioconda sau Mona Lisa este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506. Tabloul prezintă o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat, pictura fiind considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. În prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris.

Leonardo di ser Piero da Vinci, cunoscut ca Leonardo Da Vinci, a trăit între anii 1452 şi 1519, fiind cel mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene. Pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist şi scriitor, Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat