Gheişele - între artă şi prostituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Vocea lor opreşte norii, cântecele lor zguduie apele”

Termenul de geisha apare destul de târziu în Japonia. Însemnând literalmente „persoană care excelează în arte”, apare spre sfârşitul secolului al XVII-lea, când ţara intră în epoca Edo, şi desemnează o realitate care se conturase încă din secolul al XV-lea.

Această realitate poartă în sine moştenirea unei noţiuni mai vechi şi mai vaste, aceea a femeilor însărcinate cu divertisment bărbaţilor, atestate în texte începând de la sfârşitul secolului al X-lea, şi pe care le numim într-un sens mai larg curtezane.

Gheişele sunt de fapt învăţate în arte atât de divere precum arta dansului, a muzicii, arta Ceremoniei Ceaiului sau a arajamentelor florale, de la compoziţia poetică la arta conversaţiei, aşa că este de la sine înţeles că ele nu se dedau şi prostituţiei.

La începutul secolului al XVIII-lea, termenul de dansatoare (odoriko) este utilizat într-o manieră mai largă, şi pe tot parcursul epocii Edo e dificil să stabileşti o distincţie clară între gheişe şi curtezane, acestea din urmă fiind şi ele artiste desăvârşite.

Existenţa femeilor care făceau din puterea lor de seducţie o profesie se reflectă în textele scrise care apar din ce în ce mai des din secolul al XI-lea. Probabil că ele apar de fapt în timpuri mult mai vechi, şi e de remarcat faptul că în multe note de călătorie, jurnale personale sau poezii se face ecoul, sub penelul bărbaţilor, bogăţiei acestei arte şi seducţia sa.

Oraşele gheişelor

Naşterea, în secolul al XVII-lea, a locurilor dedicate exclusiv divertismentului, controlate strict de guvernul Tokugawa, aduce schimbări majore. Apariţia acestor cartiere se înscrie într-un context urban particular: dezvoltarea capitalei din punct de vedere demografic, dar o dezvoltare mai degrabă a populaţiei masculine. Creşte numărul proprietarilor, al samurailor fără ocupaţie, dar şi al comercianţilor ambulanţi, iar toţi aceştia vor forma o parte importantă a clientelei.

În aceste cartiere înconjurate de ziduri înalte şi de şanţuri, dar în interiorul cărora timpul curge într-un mod diferit şi în care toate barierele sociale dispar, se elaborează o etichetă complexă, care guevrnează universul retras al curtezanelor şi femeilor dedicate artei seducţiei.

Citeşte continuarea articolului pe historia.ro 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG