GALERIE FOTO Cât de meticulos era Hitler? Imagini în premieră cu repetiţiile discursurilor dictatorului nazist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolf Hitler în timpul repetiţiilor pentru discursurile sale FOTO Getty Images/Guliver

Adolf Hitler se antrena mult pentru discursurile sale, iar toată lumea ţine minte tiradele dictatorului nazist în faţa stadioanelor pline. Mai multe imagini arată cum Hitler se antrena pentru acestea şi demonstrează că Hitler era extrem de meticulos.

Fotografiile au fost făcute de Heinrich Hoffmann şi au rămas nepublicate multă vreme. Acestea au fost realizate în 1925 şi au fost pbulicate în cartea "Hitler a fost prietenul meu", scrisă chiar de Hoffmann în 1955.

Dictatorul german care a pornit al Doilea Război Mondial a interzis publicarea acestora după realizare, deoarece le considera sub demnitatea umană. Fotografiile au rămas astfel în studioul lui Hoffmann până la finalul războiului, iar apoi au dispărut în arhive.

Roger Moorhouse, un istoric britanic, a declarat în 2012 pentru "The Daily Mail" că "Îl vedem acum pe Hitler aproape ca pe un bufon, dar avea charismă şi discursurile sale îi făceau pe oameni să creadă sincer în el. Era un orator de excepţie, iar imaginile arată cât de mult lucra la acest lucru", a spus Moorhouse.

"A fost un politician foarte modern, deoarece avea grijp de imaginea sa publică şi de modul cum arăta", a mai explicat Moorhouse.

Rezultatul final? Un discurs aşa cum puteţi vedea în video-ul de mai jos.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €